Singurul lac din Europa care își schimbă culoarea se găsește în România

Singurul lac din Europa care își schimbă culoarea se găsește în România

author
1 minute, 34 seconds Read

În judetul Maramureș, lângă Baia Sprie se găsește singurul lac din Europa care își schimbă culoarea, în funcție de lumină.

7506439

Monumentul Naturii “Lacul Albastru” a fost declarat rezervaţie naturală și este în custodia Administrației Parcului Natural Munții Maramureșului care în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale are drept scop conservarea peisajului în scop stiintific și educativ.

Aria naturală protejată “Lacul Albastru” se află situată pe teritoriul administrativ al oraşului Baia Sprie într-o pădure tânără de gorun pe versantul sudic al Dealului Minei la altitudinea de 530 m şi are o suprafată de 0,5 ha. Lacul s-a format prin prăbusirea unor vechi lucrări miniere de exploatare de pe filonul Domnisoara în ani 1919 – 1920. În jurul lacului există câteva exemplare de pin care dau un farmec aparte zonei. Datorită solubilizării compuşilor sulfuroşi, apa are culoarea verde-albăstruie, uneori cu reflexe de smarald.

Apa lacului are o concentraţie destul de puternică de sulf, de 7,8 grame la litru, iar ph-ul apei este de 4. Din cauză nu traiesc niciun fel de viețuitoare în lac, însă acesta nu este periculos pentru cei care vor să înoate în el.

Când mina este inundată, datorită sulfurilor, apa capătă o nuanţă puternică de verde care bate uşor spre albastru. Când mai multe persoane înoată în lac, acesta îşi schimbă culoarea într-un albastru puternic.

“Lacul Albastru a fost declarat monument al naturii în anul 1970 şi e un unicat în lume deoarece oglinda lacului îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină. Sperăm să fie un prilej de bucurie pentru iubitorii de natură şi pentru cei care aleg să-şi petreacă vacanţa la sfârşit de săptămână la poalele vârfului Mogoşa din Munţii Gutâi” a declarat primarul oraşului Baia Sprie, Dorin Paşca, potrivit Agerpres.

Similar Posts