Satul Viscri, unul dintre cele mai frumoase sate din România

Satul Viscri, unul dintre cele mai frumoase sate din România

author
3 minutes, 2 seconds Read

Pentru mulți dintre noi, Viscri reprezintă o întoarcere în timp, redescoperirea unor case țărănești vechi, a bisericii fortificate, a oamenilor locului, toate acestea părând parcă desprinse dintr-o poveste.

1366727

Retras de la drumul mare ce leagă Brașovul de Sighișoara, satul Viscri adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, de altfel fiind una din cele 6 înscrise în patrimoniul mondial UNESCO.

Particularitățile așezării au atras atenția și bunăvoința Mihai Eminescu Trust, o fundație patronată de însuși Prințul Charles, care a renovat biserica și câteva case din localitate redându-le ceva din strălucirea inițială.

Izolarea, dar și absența altor ocupații in afară de agricultură, au făcut ca pe la sfârșitul anilor ‘90 să apară proiectul Șosete din lână naturală din Viscri, inițiat de cei doi nemți stabiliți aici. Șosetele croșetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau la început date în schimbul alimentelor (zahăr, ulei sau pâine). Cum grămada de șosete a început să crească din ce în ce mai mare, cu timpul trocul s-a transformat într-un adevărat proiect la care participă 125 de femei din sat. Țărăncile tricotează aproximativ 10.000 de perechi de șosete, mănuși, căciuli, pulovere sau papuci de pâslă care ajung la depozitul central din Naumburg (Germania), de unde se vând în toată țara, sau la cafeneaua internațională din Viscri.

3289890

Satul arată ca o fortăreață. Casele sunt lipite una de alta, cu porți mari și ferestre ridicate la câțiva metri deasupra pământului. Viscri este o asezare întemeiată de sașii chemați de regele Ungariei acum opt sute de ani pentru a apăra granița regatului. Regele le-a dat pământ aici și peste 500 de astfel de sate au fost întemeiate la granița Transilvaniei pentru a sta în calea turcilor.

Acum acest sat se afla pe lista monumentelor din patrimoniul UNESCO. Aici termopanul nu există iar culorile țipătoare pentru fațade sunt interzise. E o așezare care funcționează după reguli proprii, vechi de sute de ani, moștenite de la sași.

Aura Woodward a fost ani de zile directorul unei fundații caritabile patronate de printul Charles iar acum răspunde de cursurile de restaurare organizate de prinț.

„Aceste locuri sunt vechi de 3-4 sute de ani”, spune ea. „Avem biserici vechi de sute de ani. Ca să le pierdem noi într-o generație este absolut inacceptabil. Ar fi o drama pentru noi ca națiune. Și ca să avem grijă de aceste locuri noi încercăm în esență să pregătim meșteri de aici din sate și lucrând cu comunitatea să încercăm să le pastrăm în mod tradițional. Dacă le pun geamuri de plastic le fac balcon și le vopsesc portocaliu o să strice și imaginea satului și investiția lor”.

În toamna lui 2012, localnicii au lansat dulceaţa de Viscri. Acesta se vinde la pachet cu un săculeţ şi o linguriţă de argint.
Marea lansare a avut loc la Paris. Reţeta este secretă, dar porducătorii au dat câteva indicii. „Este o dulceaţă făcută din fructe de pădure, iar prezentarea este una pentru produse de lux. Borcanele sunt învelite într-o ţesătură de argint şi sunt însoţite de linguriţe de argist“, a spus Cristi Gherghiceanu, unul dintre sătenii de la Viscri direct implicaţi în proiect.

Surse
Wikipedia
România te iubesc

Similar Posts