În România sunt atât de multe locuri frumoase încât îți trebuie mai multe vieți să ajungi să le vezi pe toate. O să rămâi uimit în faţa lor întrebându-te cum de nu ai ajuns până atunci să le vizitezi.
Iată mai jos o listă de locuri unde ar trebui să ajungi măcar o dată în viaţă, dar este departe de a acoperi toate locurile pe care ai putea să le vizitezi.
Chilia lui Daniil Sihastrul este o grotă săpată într-o stâncă de pe valea pârâului Viţău, fiind situată la aproximativ 1 km de Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice din Judeţul Suceava încă din 2004.
Chilia lui Daniil Sihastrul, Bucovina, Romania.
Cu timpul a devenit loc de pelerinaj vizitat de mii de turişti anual. Chilia a fost săpată de către duhovnic care, conform legendei a dorit să îşi facă un loc unde să se poată retrage pentru a se ruga în linişte.
Sihastrul Daniil a săpat un paraclis cu dalta, într-o stâncă înălţată deasupra văii Viţăului, dedesubt aflându-se un loc scobit în piatră care i-a slujit drept chilie.
Cascada Cailor din Munţii Rodnei este considerată cea mai înaltă cădere de apă din România, având o înălţime de 80 metri. Cascada este repartizată pe mai multe trepte şi se află la altitudinea de 1300 de metri, lângă Complexul Turistic Borşa, în Rezervaţia Piatra Rea.
Numele îi vine de la o legendă conform căreia o herghelie de cai ar fi fost atacată de un urs pe marginea platoului, în timpul unei furtuni, iar animalele speriate au căzut în gol şi au murit.
Cascada Bigăr se află în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, din judeţul Caraş-Severin. Cascadă a devenit cunoscută la nivel mondial în anul 2013, când a fost numită cea mai frumoasă cascadă din lume, de site-ul american „The World Geography”, într-un clasament al celor mai impresionante cascade.
Lacul Roşu se află la poalele Munţilor Hăşmaşu Mare din judeţul Harghita. Lacul Roşu este cel mai mare lac natural montan din România, numele fiind dat de Pârâul Roşu, care se varsă în lac trecând peste versanţi şi soluri bogate în oxizi şi hidroxizi de fier, de unde şi coloarea roşiatică a undelor. Potrivit studiilor geologice lacul s-ar fi format în anul 1838, urmare a unui cutremur care dus la alunecarea terenului. Alunecarea de teren este o teorie plauzibilă dat fiind copacii pietrificaţi ale căror trunchiuri ies la suprafaţa lacului.
Lacul Roşu este înconjurat de legende, însă una dintre ele este cea mai cunoscută. Potrivit acesteia o fată pe nume Estela, care locuia în apropiere lacului s-a îndrăgostit de un tânăr. Însă tânărul a plecat în armată şi nu s-a mai întors. Neconsolată, Estela urca seară de seară la izvorul din munte ca să aducă apă, dar este văzută şi răpită de un tâlhar, care o duce în munţi, iar cerul răspunde rugilor fetei, care imploră să-i fie curmată suferinţa şi o furtună violentă mătură totul în cale, fata şi tâlharul ajungând să fie îngropaţi pe fundul lacului format.
Focul viu este un fenomen natural datorat emanaţiei de gaze naturale care iese la suprafaţă prin fisurile scoarţei terestre formând flăcări, aprinse de razele solare sau uneori de oameni. Zona se afla în Subcarpatii Buzăului, lângă satul Terca din Judeţul Buzău, la o altitudine de aproximativ 1030 de metri. Înălţimea la care ajung flăcările din pământ depinde de presiunea gazelor acumulate în interior, dar şi de condiţiile meteorologice.
Lacul Vulturilor sau Lacul fără fund este un lac periglaciar din Munţii Siriului, aflat în apropierea localităţii Gura Siriului, din judeţul Buzău. Lacul Vulturilor atinge o adâncime de 2,5 metri, fiind situat la altitudinea de 1.420 de metri. Peisajul din zonă este considerat cu adevărat mirific de miile de turişti care vin să admire locurile.
Canionul 7 scări este un defileu săpat în calcar localizat pe partea vestică a munţilor Piatră Mare, din judeţul Braşov. Având o lungime de 160 metri şi o diferenţă de nivel de 58 de metri, la altitudinea de 948 metri, canionul este format din şapte trepte cu înălţimi cuprinse între 2,5 şi 15 metri. Când volumul de apă al pârâului Şapte Scări este suficient de mare locul se transformă în cascade. Traseul poate fi parcurs cu ajutorul scărilor instalate aici.
Lacul Ochiul Beiului reprezintă unil dintre cele mai spectaculoase obiective turistice naturale care pot fi admirate în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, din judeţul Caraş-Severin. Ochiul Beiului este un lac natural care are o suprafaţă de 284 de metri pătraţi, iar apa lacului este de un albastru intens care nu îngheaţă nici iarna, pentru că se află pe un izbuc (izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice şi funcţionează pe principiul sifonului – n.r.) graţie căruia are o temperatură constantă, între 4-10 grade, indiferent de anotimp.
Potrivit legendei un bei extrem de bogat, aflat la vânătoare, a întâlnit în Poiana Florii o ciobăniţă frumoasă, de care s-a îndrăgostit. Tatăl beiului a aflat de dragostea celor doi şi a decis să-i despartă, aşa că a trimis mai mulţi oameni ca să omoare ciobăniţa. Beiul s-a luptat cu ucigaşii fetei, iar în toiul răfuielii a pierdut un ochi. Din locul unde a căzut ochiul a izvorât lacul care a ajuns să-i poarte numele.