Degenerarea ”plimbării” pe care Antena 3 a organizat-o în București. Ziariști bătuți sub privirile jandarmilor

author
2 minutes, 8 seconds Read

Conform Mediafax circa 2.000 de persoane, în majoritate pensionari, s-au adunat duminică după-amiază în zona Palatului Cotroceni, la o manifestaţie pro-Antena 3, după ce jurnaliştii acestui post TV au anunţat că ies “la plimbare” în zona respectivă şi că oricine “este binevenit” să facă acelaşi lucru.

Echipa de reporteri a televiziunii B1TV, ajunsă la ora oficială a ”plimbării”, în fața Palatului Cotroceni a fost agresată de către susținătorii Antenelor, care au sărit peste aceștia, reportera Mădălina Dicu fiind lovită dur cu piciorul în spate. Un alt reporter care i-a luat acesteia apărarea a fost și el imediat săltat de oamenii adunați la fața locului. Agresați verbali au fost și reprezentanții REALITATEA TV și România TV.

”Nu a fost numai un individ, a fost o grupare de agitatori care au venit și pur și simplu au atacat și îmbrâncit orice altă echipă a oricărei alte televiziuni ce relata de aici. Câțiva oameni au venit, au făcut cerc în jurul reporterilor și au început să îi agreseze și să îi lovească. Am intervenit în momentul în care Mădălina a luat un picior în spate, în acel moment am intervenit și am tras de acolo o persoană care era recalcitrantă și mai departe alte persoane au venit și ne-au dat la o parte. Nu au fost forțe de ordine în zonă, după cum se poate vedea sunt doar câțiva agenți de la poliția rutieră. La câteva minute bune au apărut trei jandarmi”, a declarat reporterul Cristi Dorombach, cel care i-a luat apărarea Mădălinei Dicu.

Întreg acest circ a fost declansat prin promo-urile promovate de către televiziunea Antena 3, ai cărei reporteri sunt nemulţumiţi de decizia instanţei de a pune sechestru pe clădirea în care funcţionează din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti și au început chiar o campanie de manipulare în care susțin că postul este confiscat. Ceea ce se pare că ascund ”vedetele” lui Voiculescu este faptul că acea clădire aparţinea ICA, în timp ce televiziunea Antena 3 era chiriașă în acel spațiu.

Iată si filmulețul în care reporterii sunt atacați de așa-ziși cetăteni care nu fac altceva decât să se plimbe.

Ce parere ai? A fost aceasta o plimbare pașnică organizată și promovată de către Mihai Gâdea și Mircea Badea?

Este ceea ce a promovat Antena3 o manipulare?

Similar Posts