Grace, femela pitbull din clipul de mai jos a fost salvată de la fostul ei stăpân care o neglija şi dusă la noua ei familie când încă era însărcinată cu cei 11 pui ai săi.
Însă cea care a adoptat frumoasa căţeluşa, Lexi Condie avea să aibă surpriza vieţii ei când Grace a cărat în gură unu câte unu şi ia pus în braţe pe toţi puii săi, apoi s-a aşezat liniştită lângă ea.
Momentul este cu atât mai surprinzător cu cât se ştie că majoritatea câinilor sunt foarte agresivi şi protectivi cu puii mai ales după naştere, însă pentru Grace acesta a fost modul ei de a-i spune noii stăpâne că are încredere în ea.
Din cei care au văzut clipul au comentat că patrupedul vrea de fapt atenţie sau cere ajutor de la stăpâna ei, însă indiferent de motiv Lexi spunea că nu a mai văzut aşa ceva în toţi anii de când are câini.
“Sunt onorată că a ales să aibă încredere în mine şi să îmi încredinţeze puii. Sunt copleşită de iubirea ei”, spunea Lexi.
Stevoni Wells Doyle
Közzétette: Lexi Condie – 2017. január 23.