Acum un an de zile în iulie 2013, parinții lui Șerban Huidu, celebrul om de televiziune au fost agresați de către o persoană în stare de ebrietate, în propriul lor restaurant pe care aceștia îl au în București, bărbatul refuzând să achite nota de plată.
Aflat sub influența băuturilor alcoolice, acesta cu ajutorul unei halbe de bere i-a provocat tatălui lui Șerban Huidu mai multe plăgi tăiate la nivelul feței, coloanei cervicale și mâinii, soția acestuia suferind răni minore care nu i-au pus însă viața în pericol.
“Tatal lui Huidu a fost adus la spital luni (22 iulie – n.r.) la ora 16.30, si a fost internat cu plagi taiate la nivelul fetei, coloanei cervicale si la deget. Starea lui era grava, mai ales ca avea hemoragie puternica.A fost operat. Acum este stabil, va mai ramane internat probabil doua-trei zile”, declara Anda Mihai, medic chirurgie plastica la “Bagdasar-Arseni”.
Atacatorul, în persoana lui Constantin Andrei Ștefan, a fost condamnat astăzi definitiv de către Curtea de Apel București la 6 ani și 4 luni de închisoare.
Aceeași instanță a decis ca atacatorul să-i platească lui Florin Huidu, tatăl lui Șerban Huidu, suma de 25.000 de euro reprezentând daune morale, și 10.000 lei daune materiale, iar soției acestuia 5000 euro daune morale, respectiv 5000 lei daune materiale.
Vi se pare o soluție justă?