Pentru cei mai mulți părinți și copii, care traversează strada pentru a prinde autobuzul școlar este, probabil, cea mai riscantă parte a drumului până la școală. Dar, aruncă o privire la aceşti elevi chinezi din satul Genguan.
În fiecare zi, acești copii merg pe jos de-a lungul unui traseu precar, sculptat pe marginea unei stânci, pentru a ajunge la sala de clasă în Bijie, în sud-vestul Chinei, Provincia Guizhou.
Şcoala Banpo Elementary este situată la jumătatea unui munte iar calea până acolo şerpuieşte formând poteci înșelătoare și tuneluri săpate în stâncă.
Poteca acoperită cu pietriș, este mai mică de 0,5 metri lățime. Aceasta cărare a fost creată acum 40 de ani ca un șanț de irigare și, deși nu există o altă cale mai sigură, copii trebuie să îl parcurgă zilnic, un traseu de două ore.
Povestea ar putea suna incredibil pentru unii, dar nu este obișnuită pentru copiii din regiunile defavorizate care se confruntă cu dificultăți imense în ceea ce priveşte naveta .
Vei fi surprins ce lungimi mari parcurg unii copii pentru a ajunge la școală.
În Sumatra, Indonezia, aproximativ 20 de elevi cu o voință puternică din satul Batu Busuk trebuie să meargă la 30 de metri deasupra unui râu care curge pentru a ajunge la școală și apoi trebuie să meargă pe jos încă șapte mile prin pădure până la școala din orașul Padang .
Într-un alt sat indonezian şi anume Sanghiang Tanjung, copiii care trăiesc pe o parte a râului Ciberang trebuie să traverseze un pod suspendat spart pentru a ajunge de cealaltă parte unde se află școala lor.
Vestea bună este că cel mai mare producător de oțel din Indonezia, PT Krakatau Steel și unele ONG-uri vor construi un nou pod pentru a face mai accesibilă trecerea.
Într-un sat indonezian, folosesc un apeduct care separă Şuro Village și Plempungan Village din Java, Indonezia. Copiii au decis să utilizeze apeductul în călătoria ca o comandă rapidă. Chiar dacă este periculos, copiii spun că mai bine o folosesc decât să meargă pe jos o distanță de peste șase kilometri.
În Filipine, elevii de școala primară folosesc un tub de anvelope umflate pentru a traversa un râu în drumul lor spre școală într-un sat izolat din provincia Rizal, la est de capitala Manila.
Elevii trebuie să meargă cel puțin o oră pe zi pentru a ajunge la școală, și sunt uneori obligați să sară peste ore sau să se adăpostească la casele rudelor în cazul în care râul este umflat din cauza ploilor abundente.
Comunitatea a cerut guvernului local un pod suspendat, în scopul de a face trecerea mai ușoară, mai rapidă și mai sigură.
În Columbia, copiii care trăiesc în pădurile tropicale, la 40 de la mile sud-est de capitala Bogota, fac naveta prin cabluri. Aceasta este singura modalitate de a ajunge la școală. Cablurile de oțel sunt la 800 de metri.
Înapoi în China, în jur de 80 de copii care locuiesc în internatul din Pili, trebuie să se angajeze într-o periculoasă călătorie de 125 de kilometri prin munți pentru a ajunge la Xinjiang Uighur Regiunea Autonomă.
Copiii trebuie să meargă, de asemenea, prin intermediul a patru râuri, să traverseze un pod lanț și patru poduri realizare dintr-o singură scândură. Călătoria durează două zile.
Aceste imagini pune într-o perspectivă diferită modul în care elevii se plâng că trebuie să ajungă la şcoală.
Acuma spune sincer, nu e așa că ești un copil privilegiat? De cate ori abandonai școala dacă erai nevoit să faci ceea ce fac acești copii?