Dupa mai bine de 15 ani, celebrul player audio, WINAMP, se va inchide incepand cu 20 decembrie, se anunta pe site-ul oficial .Nici macar nu este vorba de un comunicat in adevaratul sens al cuvantului, ci de un simplu banner, ceea ce ne face sa ne gandim ca sfarsitul acestui player este mai mult decat trist.
Cu multiplele sale posibilitati de personalizare, prin diferite skin-uri, chiar si prin lansarea unor versiuni dedicate pentru Android sau iOS, se pare ca acesta nu a mai facut fata cerintelor actuale, cand exista deja alternative- printre ele numarandu-se Napster, iTunes, sau streamingul media de gen Spotify sau Pandora.
Totusi pentru nostalgici, WINAMP-ul mai poate fi descarcat gratuit pana in decembrie, urmand ca de anul viitor acesta sa devina istorie.