Leonard Afremov este un artist contemporan impresionist ruso-israelian, care lucrează în principal cu palete de uleiuri și cuțite. Tehnica unică, realizată cu cuțitul și stilul lui inconfundabil, crează un efect special, dând impresia unei explozii provocate de culori. Leonid Afremov este unul dintre puținii artiști care se reprezintă, lucrările lui fiind vândute și promovate prin intermediul internetului, și doar în câteva ocazii find prezentate în cadrul unor expoziții și galerii.
În anii 1990 a lucrat în principal cu acuarelă și acril. Nu și-a trăit însă libertatea artistică, el a printat numai ce se solicita pentru vânzare. În 1994, fiul lui, Dimitriv a încercat să vândă picturile tatălui sau localnicilor, mergând din casă în casă. Acest mod s-a dovedit foarte eficient, el reușind să vândă foarte multe tablouri. Într-un an Leonid Afremov a reușit să-și adune suficienți bani pentru a-și deschide propria galerie precum și un magazin de înrămat tablouri.
În 2004 celalat fiu, Boris, a început să vândă pe e-Bay câteva tablouri prin licitație, primind feedback-uri pozitive. Multe picturi cu fost cumpărate cu sute, chiar mii de dolari, care au depășit toate așteptările din partea lor. Leonid Afremov a avut pentru prima dată, ocazia de a picta ceea ce își dorea cu adevărat.
Din cauza experiențelor negative, întâlnite în galerii, el preferă în continuare să-și vândă tablourile direct la colecționari. Datorită promovării pe internet el a fost invitat la multe emisiuni din Statele Unite. Tablourile sunt considerate de psihologi și psihiatri foarte liniștitoare și odihnitoare și sunt folosite la diverse tratamente. Picturile lui Leonid Afremov nu sunt prezentate doar în magazine de arte, ci și în magazine medicale și de sănătate, picturile fiind considerate unele care ajută la eliberarea tensiunii.
În prezent pictorul trăiește într-un oraș popular, Playa del Carmen, în apropiere de Cancun, Mexic.