Misterul lacurilor fără fund din Maramureş. Iezărele din Nord

Misterul lacurilor fără fund din Maramureş. Iezărele din Nord

author
2 minutes, 34 seconds Read

Iezerul este un lac adânc de munte, în România aflându-se mai multe astfel de lacuri, dar poate cele mai misterioase şi mai pline de legendă sunt cele din Maramureş despre care localnicii spun că ar fi “fără fund“.

Misterul lacurilor fără fund din Maramureş. Iezărele din Nord
Localnicii povestesc chiar că dacă arunci în lacuri obiecte acestea dispar fără urmă, localnicii evitându-le întrucât cred sunt încărcate de energii negative.

În jurul acestor iezere s-au ţesut tot felul de legende de-a lungul timpului şi poate una dintre cele mai puternice este cea construită în jurul Halastăul din Tisă.

Legenda locală spune că Halastăul a înghiţit o biserică şi câteva case din apropiere, iar până nu demult clopotele bisericii se puteau auzi în fiecare an în noaptea Învierii, sunetele venind din apă.

Însă localnicul şi colecţionarul Nicolae Pipaş are o altă explicaţie a poveştii. El spune că, în anul 1717, când erau invazii tătare, localnicii au încercat să ascundă clopotele bisericii, ca să nu fie furate pentru a deveni metal de tunuri. Astfel, ei au dus clopotele pe un teren mlăştinos, unde s-au scufundat şi de aceea n-au mai fost văzute niciodată”.

Un alt iezer care se distinge printre celelalte este iezerul din vârful muntelui Pietrosu. Forma sa este neobişnuită asemănându-se cu a României, iar potrivit localnicilor este un lac fără fund care are legătură cu Marea Neagră.

Localnicii susţin că orice obiecte aruncate în lac sunt imposibil de recuperat. 
Vinderelul din Poienile de Sub Munte a ajuns în atenţia sătenilor datorită vârtejului care se formează pe acesta şi care trage la fund pe oricine ar cuteza să se aventureze în el. Potrivit localnicilor lacul ar fi posedat de forţe necurate şi de fapt acestea sunt cele care îşi cer tributul în cei care le încălca liniştea.

Tot o credinţă locală zice că dacă arunci o piatră în acest iezer aceasta va aduce vreme grea în zona respectivă. La poalele Gutâiului se afla lacul numit „Apă grea”, cunoscut pentru apele sale grele, de unde şi denumirea.

În vremuri de demult acesta a înghiţit o nuntă întreagă, dar, potrivit legendelor, şi astăzi dacă cineva are curajul să îşi bage mâna sau piciorul în apă nu mai are scăpare, apele lacului înghiţindu-l.

Lacul Tăciunosul este renumit pentru puterile sale hipnotice. Legendele locale spun că în vremurile cu ceaţă lacul atrage orice fiinţă vie, om sau animal făcându-l să îşi găsească pieirea în apele sale.

Conform credinţelor populare toate apele cer a fi glorificate prin sacrificii şi fiecare iezer îşi cere anual ofranda, cam aceiaşi în fiecare an, pentru a le oferi sătenilor liniştea şi pacea.

Indiferent că credeţi sau nu aceste legende trebuie să vizitaţi Iezerele din Maramureş. Într-adevăr o să fii vrăjit, dar de frumuseţea peisajelor şi o să fii cucerit de oamenii locului, calzi şi primitori, gata să îţi dezvăluie şi alte legende inedite.

Similar Posts