Klaus Iohannis a primit felicitări şi susţineri din partea politicienilor europeni.
Cum era de aşteptat printre primele mesaje de susţinere s-a numarat si cel din partea preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck, care declară că Germania vă sprijini România, mai ales în privinţa îmbunătăţirii statului de drept: „Preluaţi mandatul în vremuri marcate de mari provocări la adresa Europei şi a ţării dumneavoastră. Fiţi sigur că Germania va continua să sprijine şi în viitor România pe drumul reformelor care urmează să fie făcute, în principal în privinţa îmbunătăţirii statului de drept”, declară acesta.
“Vă asiguram că Germania va susține România ca partener și pe viitor, în transpunerea importantelor reforme în fața cărora stă țara dumneavoastră. Sunt încrezator că, printr-o colaborare bazată pe încredere, vom adânci și dezvolta mai departe, bunele relații de prietenie între țările noastre, și în context european și international”, adaugă Joachim Gauck.
Joseph Daul, liderul popularilor europeni, declară că este încântat de alegerea românilor.
„Sunt mândru de poporul român. Victoria lui Klaus Iohannis este o veste excelentă pentru România şi pentru Uniunea Europeană. Este o victorie a valorilor de centru-dreapta şi sunt mândru de rolul jucat de Partidul Popular European”, declară acesta.
De asemenea, Klaus Iohannis a primit susţinere din partea preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, care doreşte să depună toate resursele şi eforturile necesare pentru a ajuta ţara să îşi revină şi să facă faţă cu brio provocărilor din viitor de natură politică, economică şi sociale: „În numele Uniunii Europene, aş dori să îl felicit pe domnul Klaus Iohannis pentru alegerea să în funcţia de preşedinte al României. Am convingerea că va contribui la dezvoltarea în continuare a Uniunii Europene”, a declarat preşedintele Consiliului European.
Preşedintele Lituaniei Dalia Grybauskaite este nerăbdător să colaboreze cu acesta: „Felicitări lui Klaus Iohannis, preşedintele ales al României. Aştept cu interes cooperarea în Uniunea Europeană şi NATO”, a scris acesta pe pagina de Twitter.