Hiroyuki Arakawa, un scafandru japonez de 86 de ani are un prieten mai puţin neobişnuit.
De 25 de ani el face scufundări pentru a-şi vizita prietenul de o viaţă, un peşte din specia Semicossyphus reticulatus pe care l-a botezat Yoriko.
Totul a început când Hiroyuki a fost desemnat să aibă grijă de un altar Shinto, numit torii. Într-o zi când se afla în apă pentru a se îngriji de altar, a văzut un peşte care abia mai trăia. Nu putea să se hrănească singur şi părea că nu mai are mult de trăit. Hiroyuki a început să îl hrănească şi i-a adus câte cinci crabi în următoarele zile pentru a se întrema. Şi aşa a început povestea uimitoare de prietenie dintre un om şi un peşte.
Yoriko abia aşteaptă sosirea prietenului său pe care îl lasă să îl sărute şi să îl atingă, fiind mereu în preajma lui când acesta este sub apă. Este asemeni unui căţeluş care este bucuros că îşi vede stăpânul şi se gudura pe lângă el.
Deşi pare surprinzător se pare că, potrivit unui studiu efectuat la Oxford, peştii pot să recunoască feţele oamenilor.
“Cercetătorii au arătat peştelui două poze cu o fată umană şi i-au antrenat să aleagă una dintre ele aruncând cu apă către poza respectivă” a spus Dr. Cait Newport de la Universitate Oxford. “Apoi, au prezentat peştilor două fotografii alb şi negru. Surpriză a fost şi mai mare când peştii au recunoscut oamenii din poze într-o proporţie de 86 %. ”
Priviţi clipul de mai jos şi priviţi uimitoarea interacţiune dintre cei doi. O prietenie frumoasă bazată pe încredere şi recunoştinţă.