Ce s-a întâmplat cu copilul nigerian abandonat de familie în mijlocul străzii

Ce s-a întâmplat cu copilul nigerian abandonat de familie în mijlocul străzii

author
1 minute, 15 seconds Read

Presa internaţională relata anul trecut cazul tulburător al unui copil nigerian găsit pe stradă de către membrii unei organizaţii umanitare. Fusese abandonat de către părinţii săi care l-au acuzat de vrăjitorie şi lăsat să moară de foame pe străzile oraşului.

Ce s-a întâmplat cu copilul nigerian abandonat de familie în mijlocul străzii

La data la care a fost găsit era atât de slab încât i se vedeau toate coastele. Nu mai putea să meargă de foame şi era însetat.

Anja Ringgren Lovén, cea care l-a salvat a fost uimită de starea lui. Ea face parte dintr-o organizaţie care încearcă să salveze copiii abandonați de către părinţilor lor care îi acuză de vrăjitorie.

Aceştia îşi acuza copii de vrăjitorie şi de cele mai multe ori îi abandonează sau îi ucid la îndemnul unor lideri religioşi nigerieni.

Hope, aşa cum a fost numit copilul este refăcut acum la un an de la salvarea lui şi locuieşte alături de alţi copii salvaţi la sediul organizaţiei.

Cu greu ai mai putea să spui ca băieţaşul bine făcut şi vesele de acum mai are ceva în comun cu copilul aflat în pragul morţii de acum un an.

Anja a fost salvarea lui Hope, cea care i-a dat nou început în viaţă, iar organizaţia ei salvează an de an mii de copii de la sărăcie şi moarte.

Similar Posts