Accidentele aeriene se ţin lanţ în ultima vreme. Un alt avion s-a prăbuşit în Mali

Accidentele aeriene se ţin lanţ în ultima vreme. Un alt avion s-a prăbuşit în Mali

author
1 minute, 21 seconds Read

Joi în data de 24 iulie Air Algerie anunţă că a pierdut contactul cu unul dintre avioanele sale. Avionul de tip McDouglas MD83 a decolat din Ouagadougou, în Burkina Faso şi urma să aterizeze în Alger.

Accidentele aeriene se ţin lanţ în ultima vreme. Un alt avion s-a prăbuşit în Mali

În cele din urmă s-a descoperit că avionul care avea la bord 116 pasageri s-a prăbuşit, rămăşiţele acestuia fiind găsite într-o zonă deşertică situată în sudul statului Mali.

„Potrivit ultimelor informaţii comunicate de către Guvernul Burkina Faso, 51 de francezi se află la bord. Colegul meu algerian a evocat aproximativ 50 de francezi, adică aproape jumătate dintre pasagerii care se aflau la bord, dar şi alte 14 naţionalităţi, inclusiv echipajul spaniol”, a anunţat ministrul francez de externe.

Cei şase membrii ai echipajului avionului Air Algeria sunt spanioli, a anunţat, la Madrid, sindicatul piloţilor de linie Sepla.

În lista pasagerilor a avionului dispărut se afla şi un român, dar încă nu se cunosc detalii despre identitatea lui.

Momentan se presupune că Zborul AH5017 s-a prăbuşit după ce a traversat o furtună puternică.

Regiunea a fost puternic afectată de furtuni violente iar avionul a fost deviat în timp ce survola Mali.

În momentul de faţă, atât echipele de urgenţă cât şi personalul companiei Swiftair fac eforturi pentru a afla ce s-a întâmplat exact cu aeronava.

Un fapt dramatic legat de acest accident este reprezentat de o tânără franțuzoaică care își aștepta acasă, 7 membrii ai familiei care erau în acest avion. Este într-adevăr o adevărată dramă pentru această femeie, prăbușirea acestui avion.

Similar Posts