A pierdut finala de la Roland Garros, dar a ajuns pe podiumul ierarhiei mondiale

A pierdut finala de la Roland Garros, dar a ajuns pe podiumul ierarhiei mondiale

author
1 minute, 26 seconds Read

Romania a fost paralizată sâmbătă pentru a vedea cel mai mare eveniment sportiv de după 1989. Niciodată turneul de la Roland Garros nu a fost urmărit de atâta lume și cu atâta interes ca acum.

5950434

Toată săptămâna atenția ne-a fost îndreptată spre turneul de tenis de la Roland Garros.Pe buzele tuturor erau doar doua cuvinte- Simona Halep. Așa suntem noi românii- apreciem pe cineva doar când e în vârf. Acum 3 luni nimeni nu era atent la performanțele Simonei.

Acuma desigur și cu ajutorul politicienilor care au profitat din plin de ascensiunea ei, suntem cu toții mândri de performantele ei. Ne place să spunem că ne mândrim cu ea, că o iubim, ce frumos că e româncă, și așa mai departe.

Performanța pe care a realizat-o la Roland Garros, i se datorează în totalitate ei, și ambiției de care a dat dovadă, și puterii de a lupta și de a nu se preda. Pentru noi, aștia din popor ne este indiferent dacă ea câștigă sau pierde.

Dar pentru Simona, nu. Însă nu trebuie să fie tristă. Mai sunt și alte meciuri. Unele le va câștiga, altele le va pierde.

Performanța pe care a realizat-o până acum, aceea de a ajunge pe locul 3 in lume în ierarhia WTA, este într-adevăr demnă de toată lauda. Cred ca și ea e conștientă de faptul că pentru a se menține aici e infinit mai greu decât faptul de a urca câte o treaptă.

Drumul greu de-abia acum începe.
Capul sus Simona, adevărații susținători vor fi alături de tine!

Similar Posts