Viaţa nevăzătorilor nu este una uşoară mai ales dacă aceştia s-au născut cu acest handicap şi trebuie să se adapteze situaţiei. Începând de acum, cu ajutorul studentului Ionuţ Budişteanu ajutat de Maria Stoica, ambii studenţi la Facultatea de Matematică și Informatică, din cadrul Universității București comunicarea nevăzătorilor cu mediul înconjurător este cu mult simplificată.
Cum îi poate ajuta această aplicaţie pe nevăzători? Aplicaţia se instalează pe telefonul mobil putând face posibilă comunicarea între dispozitiv şi persoana în cauză. Aplicaţia Phone Eye, cum este numită, poate să identifice străzi, case, destinaţii sau obiecte spre care posesorii se îndreaptă. Mai incredibil, de atât cu această aplicaţie, nevăzătorii pot afla numărul autobuzului din staţie, distanta până la locuinţa şi ce alimente se află pe rafturile magazinelor.
În urma Concursului Internațional de Proiecte Informatice, cei doi studenţi au obţinut medalia de aur zilele trecute.
Din păcate această aplicaţie nu poate fi folosită decât pe mobilele cu sistemul de operare Windows. La acest concurs au luat parte un număr de 225 echipe din 43 de ţări.
România s-a prezentat cu un număr de 51 de echipe formate atât din elevi cât şi din studenţi şi profesori coordonatori, câştigând 16 medalii de aur, 14 de argint și 21 de bronz.
Nu este singură invenţie de o aşa anvergură, în urma căreia studentul român a câştigat un premiu. Acesta a câştigat anul trecut premiul cel mare la concursul Intel Internaţional Science and Engineering Fair (Intel ISEF), ce a avut loc la Phoenix, SUA. Pentru acest premiu studentul a conceput un automobil viabil ieftin care poate funcţiona fără ajutorul unui şofer.
Determinarea lui pentru astfel de proiecte vine din nevoie de a proteja sau măcar a atenua producerea de accidente rutiere datorită erorilor umane. Acesta mizează mai mult pe inteligența artificială, cum de altfel şi funcţionează această maşină a cărui cost este de 4000 dolari.
Ionuţ Budişteanu renunţă la drepturile de autor şi asta numai pentru a face invenţiile mult mai accesibile tuturor.
Din partea mea acest om are toată admiraţia, pentru munca depusă, cunoştinţele lui, creativitatea şi nu în ultimul rând devotamentul pentru ajutarea mediului înconjurător. Sunt convinsă că munca şi realizările lui nu se vor opri aici.
Sursă: Yahoo News România