Pokemon Go jocul care s-ar putea să depăşească toate reţele sociale

Pokemon Go jocul care s-ar putea să depăşească toate reţele sociale

author
4 minutes, 48 seconds Read

Pokemon Go este jocul care a creat o adevărată isterie în rândul internauţilor şi tinde să devină mai popular decât orice reţea socială de până acum. Pokemon GO a fost instalat în doar 5 zile de la lansare pe mai multe telefoane care folosesc Android, fata de aplicaţia Tinder, folosită pentru a se înfiripa relaţii amoroase cu oameni necunoscuţi.
Pokemon Go jocul care s-ar putea să depăşească toate reţele sociale
La două zile de la lansarea americană a fost descărcat pe mai mult de 5% dintre dispozitivele mobile iar la 13 iulie, a fost descărcat de mai mult de 15 milioane de ori.

Pokemon GO foloseşte sistemul de localizare GPS pentru a găsi locaţia jucătorilor pe harta reală a lumii (vezi Google Maps). Aceasta este proiectată pe ecranul terminalului lor mobil în timp real.
Ideea realizării acestui joc i-a aparținut regretatului Satoru Iwata, fost președinte al Nintendo și lui Tsunekazu Ishihara, de la Pokemon Company. Inițial, jocul trebuie să fie doar o farsă de 1 aprilie, realizată în colaborare cu Google Maps.

Jocul a fost dezvoltat de către americanii de la Niantic și publicat de The Pokemon Company şi se încadrează în genul ”realitate augmentată”. Jucătorii au posibilitatea de a prinde, antrena și chiar de a lupta cu îndrăgiţii Pokemon, care, prin intermediul dispozitivelor mobile, ”apar” în lumea reală.

Pentru a crea acest efect, este nevoie de un telefon sau tabletă care să poată rula un soft GPS și care, de preferat, conține o cameră video.

Deși este gratuit, fanii jocului își pot completa și îmbunătăți experiența cumpărând conținut suplimentar.

După ce îşi descarcă jocului, utilizatorii își creează un ”avatar”, pe care îl pot personaliza după cum doresc.

Odată realizat, acesta apare alături de jucător pe harta virtuală a locului în care se află. În diverse puncte de pe hartă, cei de la Niantic au așezat PokeStops și săli de sport Pokemon, unde posibilitățile de interacțiune cu Pokemonii sunt mult mai complexe.

Acestea sunt amplasate, de regulă, în jurul unor repere precum opere de artă expuse public, locuri cu însemnătate istorică și alte puncte de interes.

Chiar dacă mai cei mai mulţi Pokemoni vor apărea în jurul propriei case, iar cei mulţi dintre jucători ştiu că pentru a-i prinde pe cei mai rari trebuie să faci mai multe plimbări, care însă se pot transforma în plimbări de zeci de kilometri dacă cineva vrea să strângă toată colecţia de pokemoni.

Acesta este de altfel şi avantajul uriaş al aplicaţiei şi motivul pentru care acţiunile Nintendo au crescut în mod instantaneu la Bursa cu peste 26,6%, prognoza fiindu-le în continuare favorabilă.

Când jucătorul care se deplasează în lumea reală întâlnește, în lumea virtuală, un Pokemon, îl poate vizualiza atât prin intermediul camerei video, efectul fiind unul foarte realist, cât și pe un fundal creat artificial.

În cazul în care jucătorul descoperă în jurul său un Pokemon sălbatic, fără ”stăpân”, are posibilitatea de a-l captura cu ajutorul unei mingi speciale numită Poke Ball, care trebuie aruncată cu precizie în direcția personajului fictiv.

Utilizatorul este răsplătit cu ”bomboane” și ”praf de stele”, pe care le va folosi pentru a dezvolta abilitățile Pokemonilor. Scopul jocului este de a captura și dezvolta toate cele 151 de tipuri de Pokemon.

O parte importantă a Pokemon GO este eclozarea unor ouă care pot conţine noi pokemoni sau diverse „premii” care ajută la alte provocări ale jocului. Cele mai bune premii sunt în ouăle care sunt „plimbate” cel puţin 10 kilometri aşa că partea bună a jocului este că încurajează sportul şi mişcarea.

Deşi Pokemon Go poate fi considerat o aplicație care încurajează mișcarea și vizitarea diferitelor obiective din lumea reală, cu beneficii evidente pentru sănătate și îmbogățirea culturii generale, jocul a fost criticat căci zonele unde sunt amplasate puncte precum sălile de sport Pokemon, unde personajele se luptă între ele, tind să se aglomereze de jucători, cauzând disconfortul locuitorilor și dând naștere unui mediu propice pentru hoții de buzunare și pentru diferite accidentări.

De asemenea o tânără a avut o surpriză când a găsit un cadavru în timp ce era la vânătoare de animăluţe virtuale, iar alţi 4 tineri au fost arestaţi pentru că se foloseau de aplicaţie pentru a-i tălhari pe cei care căutau Pokemoni în realitatea augmentată.

Atenţie mare dacă vreţi să instalaţi aplicaţia. Unii nu au ratat ocazia de a profita de acest aspect şi au creat mai multe aplicaţii false prin care fac trimiteri către alte site-uri sau bagă viruşi în terminalele mobile ale utilizatorilor.

Jocul a apărut şi în România, doi tineri Mihai şi Nataşa îl joacă deja şi aleargă pe străzile din Bucureşti pentru a găsi pokemoni.

Mihai şi Nataşa caută de trei zile pokemoni prin Bucureşti, iar joi şi-au dat întâlnire în Parcul Unirii.

Mihai:”Am prins în partea aia. Apăruse unul, dar a dispărut. Se mai întâmpla şi cazuri din astea.”
Nataşa:”Îmi apare că sunt prin preajmă, dar…”

Pikachu, personaj cunoscut din celebrul desen animat, este şi pokemonul cel mai căutat.

Nataşa:”Trebuie să mergem la Enel ca să găsim un Pikachu, sincer!”

Mai nou, patronii de restaurante cumpăra aşa-numitele momeli pentru Pokemoni ca să-i atragă pe clienţi şi să-şi dubleze vânzările.

Similar Posts