Un grup de turişti au avut parte de o surpriză în timp ce se plimbau liniştiţi pe mare. O focă înspăimântată care fugea de un grup de balene a sărit pe barca lor căutând ajutor.
Se pare că frica de a nu ajunge cină a fost mai puternică decât frică de oameni astfel că cei din barcă au putut să filmeze uimitorul moment în care simpatică focă a cerut ajutor.
Nick Templeman, ghidul turiştilor a filmat întreaga scenă şi povesteşte că balenele s-au mai plimbat în jurul bărcii o perioadă de timp fixând foca şi gândindu-se probabil cum să ajungă la ea.
Templeman mai spune că este prima dată când vede o vânătoare atât de acerbă a unor balene, după aprecierile lui nefiind vorba doar de o familie de balene ci de 3 sau 4.
Din fericire pentru focă după aproape o jumătate de oră balenele au renunţat la vânătoare şi au dispărut.
„Foca a mai stat câteva minute (după ce au dispărut balenele n.a) , s-a mai învârtit un pic în jurul bărcii apoi a plecat şi ea” spune Templeman. Simpatică focă a dispărut în valurile mării în aplauzele turiştilor.