Japonezii sunt un exemplu pentru toată lumea. Au construit o gară în jurul unui copac pentru a nu-l tăia

Japonezii sunt un exemplu pentru toată lumea. Au construit o gară în jurul unui copac pentru a nu-l tăia

author
1 minute, 24 seconds Read

Japonezii reuşesc să uimească din nou prin grija lor faţă de mediul înconjurător. Ei au reuşit să construiască o gară în jurul unui arbore uriaş care se întinde printr-o gaură aflată în acoperişul gării.

Japonezii sunt un exemplu pentru toată lumea. Au construit o gară în jurul unui copac pentru a nu-l tăia

Gara care se află în nord – estul oraşului Osaka, a fost construită în anul 1910 iniţial lângă copacul uriaş despre care oficialii cred că are o vechime de 700 de ani.

Cu timpul însă funcţionarii s-au gândit să extindă gară, ceea ce conform noilor planuri însemna să se taie copacul pentru a face loc noilor construcţii.

Ca într-o poveste se pare că toţi cei care încercau să taie copacul au păţit câte ceva. Unul dintre muncitori a făcut o febră puternică la câteva ore după ce încercase să taie o creangă, alţi muncitori povesteau că au văzut un fel de fum ieşind din rădăcinile copacului.

Pe de altă parte şi localnicii s-au revoltat văzând că se încearcă tăierea copacului lor iubit, aşa că oficialii nu au avut de ales şi au regândit planurile luând în calcul prezenţa copacului.

Ei au convenit să încorporeze pur şi simplu copacul în noua construcţie. Lucrările au început în 1973 şi s-au terminat în 1980 iar copacul se află tot în staţia Kayashima spre bucuria tuturor.

Până la urmă, de câte ori în viaţa ai ocazia să iei trenul dintr-o gară construită în jurul unui copac? Localnicii au construit chiar şi un mic altar în onoarea lui, ca un semn de preţuire al frumuseţii şi senectuții lui.

Japonezii sunt un exemplu pentru toată lumea. Au construit o gară în jurul unui copac pentru a nu-l tăia

Japonezii sunt un exemplu pentru toată lumea. Au construit o gară în jurul unui copac pentru a nu-l tăia

Japonezii sunt un exemplu pentru toată lumea. Au construit o gară în jurul unui copac pentru a nu-l tăia

Japonezii sunt un exemplu pentru toată lumea. Au construit o gară în jurul unui copac pentru a nu-l tăia

Save

Save

Similar Posts