Potrivit modificărilor din Codul rutier, cea mai mare amendă va ajunge la 9.600 de lei, scaunul pentru copii devine obligatoriu, dar și transformarea amenzilor neplătite de circulaţie în suspendarea permisului.
Guvernul României a aprobat în ședința de guvern normele de aplicare pentru modificările propuse de către Direcția Rutieră, în luna septembrie a anului trecut, referitoare la scaunele pentru copii și portul centurii de siguranță.
Copiii cu o înălţime mai mare de 1,35 metri trebuie fixaţi cu centurile de siguranţă în scaunele din spate.
„Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”, se specifică în Codul Rutier.
Noua legislaţie rutieră aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).
„Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport„, prevede ordonanţa.
Potrivit iniţiatorilor actului normativ, această noutate a avut ca raţiune logică şi practică următoarele considerente: situaţiile practice în care la locul unui eveniment rutier se prezintă echipajul ambulanţei pentru a acorda îngrijiri medicale, fără a mai fi necesară deplasarea ulterioară a victimei la spital (inclusiv în situaţia în care aceasta refuză internarea); norma juridică din Codul de procedură penală [art.190 alin.(8)] potrivit căreia recoltarea trebuie făcută în cel mai scurt timp inclusiv de către o persoană cu pregătire medicală de specialitate.
„Apreciem că ambulanţele sunt spaţii în care se poate efectua recoltarea mostrelor biologice, reprezentând o parte constitutivă a instituţiilor medicale. În pluş în mod practic o astfel de reglementare are drept rezultat reducerea costurilor asociate operaţiunii de recoltare, simplificarea procedurii în sine şi asigurarea celerităţii desfăşurării activităţii, cerută în mod expres de art. 190 alin.(8) din Codul de procedură penală. Menţionăm faptul că, în mediul rural, de exemplu, există situaţii în care recoltarea se poate face la o staţie de ambulanţă (aflată în aceeaşi localitate) fără a mai fi necesară deplasarea 30-40 km pentru efectuarea aceleiaşi operaţiuni la o unitate medicală în primul oraş”, explică reprezentanţii MAI.
Însă modificările aduse nu se opresc aici. Iată care sunt cele mai importante modificări pe care fiecare șofer ar trebui să le cunoască:
Potrivit NOULUI COD RUTIER, şoferii care nu îşi vor plăti amenzile vor rămâne mult mai mult fără permis de conducere, întrucât neplata sancţiunilor se va transforma în suspendarea carnetului de conducere.
1.Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.
2.Depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se sancționează cu amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile.
3.Conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană care a consumat droguri, a luat medicamente cu efecte similare stupefiantelor sau are o îmbibaţie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,2 g/l alcool pur în sânge, este interzisă. În acest sens, conform proiectului de lege, “conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”.
4.Potrivit NOULUI COD RUTIER, vor fi sancţionaţi cu 9 până la 20 de puncte-amendă şi suspendarea permisului până la trei luni numai şoferii care nu acordă prioritate, depăşesc sau trec pe roşu şi provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale. În cazul în care un şofer nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat. Concret, Poliţia Rutieră întocmeşte dispoziţia de suspendare în termen de 5 zile de la expirarea termenului de plată a amenzii şi o comunică persoanei vizate. Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziţiei de suspendare.
5.Vorbitul la telefon în timp ce conduci mașina se pedepsește de asemenea drastic. Cei surprinşi că vorbesc la telefon în timp ce şofează vor fi amendaţi cu 1600 de lei.
6.Cu aceeași sumă vor fi amendați și soferii care nu poartă centura de siguranță. De altfel odată cu intrarea în vigoare a NOULUI COD RUTIER, toți pasagerii din mașină vor avea obligația de a purta centura de siguranță. În cazul nerespectării, cel amendat va fi șoferul mașinii.
Sancțiunile prevăzute în Codul Rutier din clasa 1 vor fi amendate cu 195-295,5 lei, cele din clasa 2 cu 390 – 487,5 lei, clasa 3 cu 585 – 780 de lei, clasa 4 cu amenzi cuprinse între 877,5 și 1950 de lei iar cele din clasa a 5-a, cele mai grave, cu 21-100 de puncte amendă, adică între 2047,5 lei și 9750 lei.
Iată în extenso care sunt contravențiile cuprinse în primele trei clase de amenzi:
Primești amenda cuprinsă între 195 și 295,5 lei dacă încalci următoarele reguli de circulație:
1.conducerea unui autovehicul in mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;
2.nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;
3.nerespectarea de catre pietoni a normelor privind circulatia pe drumurile publice;
4.neindeplinirea obligatiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul si tractor agricol sau forestier de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia in alte imprejurari decat in urma unui accident de circulatie;
5.nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile publice de catre conducatorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate si cortegiilor;
6.nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu varful orientat in jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde in cazul benzilor cu circulatie reversibila;
7.conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;
8.nerespectarea obligatiei pasagerilor aflati intr-un autovehicul si tractor agricol sau forestier de a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate;
9.nerespectarea obligatiei de catre persoana transportata pe motocicleta sau pe moped de a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, casca de protectie omologata;
10.nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, cand drumul are o singura banda;
11.nerespectarea regulilor de circulatie de catre conducatorii de animale;
12.nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule si tractoare agricole sau forestiere conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobandirea permisului de conducere;
13.lasarea libera in timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;
14.nerespectarea de catre pasageri sau calatori a obligatiilor ce le revin atunci cand se afla in vehicule;
15.nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;
16.conducerea unui vehicul ale carui placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de natura a impiedica identificarea numarului de inmatriculare sau de inregistrare;
17.conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de inmatriculare ori placutele nu corespund standardelor in vigoare;
18.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decat cele prevazute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil. (2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
Primești amenda cuprinsă între 390 si 487,5 lei dacă:
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:
1.nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera in punctele de trecere a frontierei de stat a Romaniei, ale indrumatorilor de circulatie ai Ministerului Apararii Nationale, ale organelor fiscale din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, ale agentilor de cale ferata, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei, pe sectoarele de drum pe care se executa lucrari de reabilitare a acestora, precum si cele ale patrulelor scolare de circulatie si ale nevazatorilor;
2.nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonora de catre conducatorii de vehicule, cu exceptia celor care conduc autovehicule prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b);
3.nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligare;
4.neindeplinirea obligatiei de a solicita autoritatii competente, in termenul prevazut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de inmatriculare ori de inregistrare, in cazul in care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei si continutului celor in vigoare;
5.lipsa dotarilor specifice la autovehiculele si tractoarele agricole sau forestiere destinate invatarii conducerii auto, prevazute in reglementarile in vigoare;
6.conducerea unui autovehicul si tractor agricol sau forestier care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decat cele prevazute in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;
7.conducerea unui autovehicul si tractor agricol sau forestier care, in mers sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;
8.nerespectarea traseelor stabilite de politia rutiera pentru pregatirea practica sau sustinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere;
9.nerespectarea obligatiei de a circula pe un singur sir, indiferent de directia de deplasare, intr-o intersectie in care circula si tramvaie si de a lasa liber traseul tramvaiului atunci cand spatiul dintre sina din dreapta si trotuar nu permite circulatia pe doua siruri;
10.efectuarea de catre conducatorul unui vehicul a unor activitati de natura a-i distrage atentia de la conducere ori folosirea instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afecteaza deplasarea in siguranta a lui si a celorlalti participanti la trafic;
11.nerespectarea obligatiei ce revine conducatorului de motocicleta sau moped de a avea in functiune, in timpul zilei, luminile de intalnire in circulatia pe drumurile publice;
12.neutilizarea echipamentului de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant de catre persoana care executa lucrari in zona drumului public sau de catre agentul de cale ferata care asigura trecerea la nivel;
13.conducerea unui autovehicul si tractor agricol sau forestier care nu este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru incendii, omologate.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a urmatoarelor fapte: a)depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata; b)neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai ; c)neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept; d)nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului; e)nerespectarea regulilor privind depasirea; f)nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu;
g)neprezentarea la unitatea de politie competenta pe raza careia s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 79 alin. (2).
Primești amendă cuprinsă între 595 și 780 de lei dacă:
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:
1.conducerea unui autovehicul si tractor agricol sau forestier cu permis de conducere a carui valabilitate a expirat;
3.conducerea unui autovehicul de catre o persoana cu domiciliul in Romania care nu a preschimbat permisul de conducere obtinut in alt stat, in termenul prevazut de lege;
4.neindeplinirea obligatiilor de preschimbare a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare a autovehiculului si tractorului agricol sau forestier ori remorcii in cazurile prevazute de lege;
5.nepastrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus;
6.nerespectarea de catre conducatorul de vehicul a semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de interzicere sau restrictie ori a celor temporare, cu exceptia celor care interzic accesul sau depasirea care se incadreaza in alta clasa de sanctiuni;
7.nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei conducatorului vehiculului ramas in interiorul acesteia; 8.nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor;
9.nereducerea vitezei in cazurile prevazute de regulament;
10.montarea la autovehicul si tractor agricol sau forestier , remorca sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;
11.circulatia cu un autovehicul si tractor agricol sau forestier, remorca sau tramvai cu defectiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori cand acestea lipsesc;
12.nerespectarea regulilor in cazul imobilizarii involuntare in pasaje subterane si tuneluri;
13.nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor in sau pe vehicule;
14.pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu usile deschise, circulatia cu usile deschise ori deschiderea acestora in timpul mersului; deschiderea usilor autovehiculului atunci cand acesta este oprit sau stationat, fara asigurarea ca nu se pune in pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic;
15.oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane in alte locuri decat in statiile semnalizate ca atare;
16.nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;
17.conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu doua roti, fara a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti.
18.nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2).
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a urmatoarelor fapte: a)nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; b)nerespectarea interdictiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public; c)nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea intr-o astfel de coloana;
d)circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor in care se efectueaza regulamentar manevra de depasire.