Câteodată faptele bune atrag alte fapte bune, asemeni efectului de domino, deoarece lucrurile pozitive pe care le faci în viaţă şi atitudinea pe care o ai, atrage asemeni unui magnet oameni pozitivi lângă tine.
Aşa s-a întâmplat şi cu un tânăr pe nume Brian Anderson care călătoarea în afara oraşului când a văzut o maşină oprită pe marginea drumului. Lângă ea stătea o femeie în vârstă având o privire foarte îngrijorată. Deşi putea să o ignore şi să meargă mai departe tânărul a decis să se oprească şi să vadă ce s-a întâmplat cu femeia.
Pe când se apropia, femeia a devenit suspicioasă faţă de acest străin care venea spre ea, punându-i la îndoială intenţiile, însă temerile i s-au risipit când a văzut că nu vrea decât să o ajute.
Cum cauciucul maşinii avea o pană, tânărul a pus roata de rezerva cu uşurinţă. Femeia i-a mulțumit tânărului și s-a oferit să-l plătească pentru munca lui.
Tânărul nu a vrut să ia banii în schimbul ajutorul pe care l-a oferit, însă în schimb i-a spus: „Gândește-te la mine când vezi pe cineva care are nevoie de ajutor. Amintiți-vă de Brian Anderson și plătiţi fapta mea de azi cu o faptă bună pe care să o faceţi când vi se oferă ocazia.”
Femeia i-a mulţumit şi şi-a continuat drumul. S-a oprit la o cafenea să bea o cafea şi a observat că una din chelneriţele care o servea era însărcinată în ultimele luni. Atunci femeia s-a gândit că poate femeii îi este greu să lucreze în asemenea condiţii, aşa că a mai comandat o limonadă pe care a băut-o repede şi a lăsat 100 de dolari lângă pahar plecând în grabă.
Când chelneriţa a mers să ia notă a găsit banii şi un bilet. ”Cineva m-a ajutat pe mine, aşa că te ajut şi eu pe tine mai departe.”
Într-un şerveţel ea a mai găsit alţi 400 de dolari.
Lacrimi au izbucnit în ochii chelneriţei pentru că avea nevoie de aceşti bani mai ales cu copilul care era pe drum şi cu toate cheltuielile pe care le aveau.
A mers acasă fericită şi impresionată de ceea ce i s-a întâmplat şi s-a aplecat peste soţul ei care îi dormea, sărutându-l şi i-a spus: „Te iubesc Brian Anderson”.