Mediul are din ce în ce mai mult de suferit din cauza omului. De la an la an se poate simţi cum cresc considerabil temperaturile, cum scad resursele naturale şi cum creşte poluarea. Datorită acestor probleme şi pentru a face ca oamenii să fie cât mai conştienţi de acest aspect, în Rotterdam va fi creată pădurea plutitoare.
Momentan este doar un concept iar proiectul Bobbing Forrest va fi primul de acest gen din întreaga lume. Acest proiect a fost făcut de către sculptorul Jorge Bakker.
Atunci când Jeroen Everaert un istoric al artei, Anne van der Zwaag antreprenor cultural şi Jurgen Bey, designer olandez şi directorul Institutului Sandberg au văzut acest proiect, au decis să îl pună în aplicare deoarece l-au considerat un proiect atrăgător şi foarte bun.
Acest proiect are ca scop în special atragerea atenţiei asupra relaţiei dintre om şi natură. De asemenea, se mizează pe faptul că această pădure plutitoare va aduce mulți turişti în zonă.
Pentru început se intenţionează să fie puşi un număr de 20 de copaci pe apă iar dacă acesta va funcţiona cum trebuie probabil proiectul se va extinde.