În vreme ce unii elevi care au condiţii asigurate şi părinţi lor au grijă să nu le lipsească nimic au avut rezultate slabe la examenul de bacalaureat de anul acesta, alţii au demonstrat că dacă vrei cu adevărat poţi obţine mai mult.
Deşi nu au situaţii financiare din cele mai strălucite aceşti copii au înţeles că dacă nu învaţă şi nu schimbă ei ceva nu îşi vor depăşi niciodată condiţia.
Maria Elisa Pălimaru s-a clasat a treia pe întreg județul Vaslui, cu o medie de 9,96 asta în condiţiile în care în clasa a XII-a a dat naştere unei fetiţe deşi a trebuit în tot acest timp să facă naveta între Laza, localitatea ei natală, şi Vaslui. Cu ajutorul părintilor ei şi ai băiatului care a lăsat-o însărcinată a reuşit să înveţe şi să obţină o medie care speră că o va ajuta să intre la Arheologie.
Daniel Ciobanu este un alt elev care a obţinut media 10 la BAC deşi a absolvit liceul într-o zonă rurală. Daniel Ciobanu a urmat în ultimii patru ani cursurile Liceului Tehnologic din Dorna Cândrenilor, o comună cu circa 2.800 de locuitori din județul Suceava.
În liceu, tânărul a progresat enorm, a participat la numeroase olimpiade școlare și a reușit să ia 10 la bacalaureat atât la română și matematică, cât și la geografie.
Dintre elevii care au luat note mari la examenul de BAC marea majoritate se pregătesc să plece în alte ţări unii din ei fiind admişi deja la universităţi din străinătate.
Andra Teodora a absolvit Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia şi a obţinut media 10 la Bacalaureat cu toate că din clasa a IV-a până în a X-a a trăit în Italia.
Vacanţa de vară a început pentru ea deja, deoarece este admisă la King´s College London la profilul Dezvoltare Internaţională, pe baza scrisorilor de recomandare şi de intenţie, a atestatului de limbă engleză IETLS, respectiv a mediei obţinute la BAC.
Pentru Ioana Patricia Işfan rezultatul nu a fost o surpriză, întrucât a avut rezultate deosebite la olimpiade, în toţi anii de liceu. Ea a absolvit secţia de Matematică – Informatică a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, în calitate de şefă de promoţie .
„Voi urma cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală. Performanţa la olimpiada internaţională îmi asigură înmatricularea la această facultate fără a mai susţine examenul de admitere. Nu ştiu ce îmi va rezerva viitorul după absolvirea facultăţii, însă sper să ajung un cardiolog de succes”, a mai precizat Ioana Patricia Işfan.
Iată că deși au învățat într-un sistem de educaţie cum este cel românesc, cu multe lacune cu profesori prost plătiți este posibil să înveţi şi să îţi construieşti un viitor.
Totul stă în putea ta de muncă şi uneori, pentru cei mai norocoşi în susţinerea, mai ales materială, pe care o primesc de la părinţi.