Este vorba despre peștera Blue Lake (Peștera Lacului Albastru) care se află în vestul Braziliei. Este de culoare azurie, în unele locuri ajunge la o adâncime de 70 de metri, și ascunde formațiuni de stalactite și stalagmite.
Minnehaha Falls, Minnesota, Statele Unite ale Americii. Cascada înghețată formează o peșteră de gheață uimitoare.
Se numește Peștera Glowworm, adică Peștera cu licurici,este o peșteră specială care se află în Nouă Zeelandă unde organisme vii iluminează locul.
Peștera Devetashka, din Bulgaria este unică. Peștera a fost locuită și înainte de Hristos în 70.000, în epoca de piatră. Intrarea în peșteră are 35 m lățime și cca. 30 m înălțime, iar înaintând înălțimea peșterii ajunge și la 100 m. Peștera are aproximativ 2400 de metri pătrați.
Peștera Fingal se află pe o insulă, Saffa din Scoția. Mărimea insulei este de 400 de metri în lățime și 1 km lungime. Cea mai mare parte a coastei este formată din stânci de bazalt. Peștera s-a format prin spălarea stâncii de către apele mării,și mai este cunoscută că și peștera cu coloane de bazalt.
Peștera de gheață, Skaftafell, se află în Parcul Național Skatafell din Islanda, pe versantul unuia dintre cei mai înalți vulcani ai Islandei, Vrffajvkull.
Peștera „Catedrala de marmura” din Chile este un „templu azuriu” situat pe al doilea cel mai mare lac din America de Sud, General Carrera din Patagonia. Pentru a ajunge la „Catedrala de marmură”, situată în sudul îndepărtat al țării, vizitatorii trebuie să parcurgă 1.300 de kilometri, din capitală Santiago până în orașul Coyhaique, după care alți 320 de km, pe teren accidentat, până la lacul General Carrera.
Peșteră de Cristal (Cueva de los Cristales) se află la aproximativ 300 de metri sub deșertul Chiuhuahua din Mexic; este o peșteră formată din 170 de cristale uriașe, iar cel mai mare este înalt de peste zece metri. Cristalele gigantice s-au format din apa subterană saturată cu sulfat de calciu, care încălzită în urma unei intruziuni magmatice, a început să se infiltreze prin pereții peșterii în urmă cu milioane de ani. Temperatura și umiditatea din peșteră conservă cristale. Intrarea în grotă a fost acoperită cu o ușă de metal, pentru a proteja și mai bine cristalele care au uimit lumea științifică.
Civilizația Maya a înflorit în jurul ochiurilor de apă dulce din Peninsulă Yucatan – Cenotele. Unele sunt lacuri, altele fântâni adânci, dar ceea ce le face speciale are legătură cu lumea subterană uluitoare a calcarului erodat. Cenota Ik Kil este înconjurată de spații turistice atractive, turiștii pot chiar să se scalde în apa turcoaz împreună cu peștii, în timp ce deasupra deschiderii de calcar zboară fluturi și păsări.