Tren de mare viteză care unește Budapesta de Belgrad

Tren de mare viteză care unește Budapesta de Belgrad

author
1 minute, 6 seconds Read

Investițiile Chinei în Europa continuă prin realizarea unei căi ferate pe care va circula un tren de mare viteză care va uni Budapesta de Belgrad.

Tren de mare viteză care unește Budapesta de Belgrad

La momentul actual, distanța dintre cele două capitale este parcursă în aproximativ 8 ore, însă după finalizarea proiectului această distanță va putea fi parcursă în aproximativ 2 ore și jumătate.

Detaliile acordului nu sunt încă disponibile, dar presa sârbă estimează că valoarea proiectului ar fi de peste 3 miliarde de euro, iar lucrările ar trebui să fie finalizate până în 2017.

Acest proiect face parte din planurile Chinei care intenționează să realizeze un tronson care poate să facă legătura între estul și centrul Europei, avand în vedere că principala poartă de intrare a mărfurilor chinezești se realizează pe cale maritimă.

Dacă ne-am gândi și noi mai bine, am putea să realizăm oportunitatea oferită României, prin prisma faptului că și Constanța reprezintă un important punct de intrare al mărfurilor spre Europa. Din acestă cauză ar trebui să se înceapă construirea unor autostrăzi care să unească Constanța de vestul României, pentru a putea asigura un transport eficient pe care rutieră a tuturor acestor mărfuri.

Nu ar fi acest fapt un lucru bun pentru România? Oare știm noi să profităm de această oportunitate?

Similar Posts