Corpul ne atenţionează mereu atunci când ceva nu este în regulă cu el, tot ceea ce trebuie să faci este să îi acorzi atenţie, să observi semnele și să remediezi problemele.
Zilnic suntem supuşi unui ritm de viaţă alert şi în consecinţă nesănătos. Nu mai acordăm atenţie lucrurilor care ne fac fericiţi, nu mai avem timp să gătim şi astfel ajungem să mâncăm nesănătos.
Acestea, îmbinate cu stresul acumulat zilnic şi cu viciile noastre nu aduc lucruri pozitive pentru corpul nostru.
Află în acest articol care sunt semnele care îţi comunică că ar trebui să faci o cură de detoxifiere şi astfel, să îţi cureţi organismul.
1. Simptomele biliare
Dacă observi că vezica biliară a început să devină extrem de concentrată și grea datorită toxinelor acumulate, atunci trebuie să îţi faci o verificare.
2. Aglomerarea sinusurilor
Dacă începi să observi că respiri mai greu şi că sinusurile sunt tot mai înfundate, acesta poate fi un semnal de alarmă că mediul în care trăieşti este foarte poluat.
3. Schimbări ale limbii Dacă observi că limba şi-a schimbat culoarea obişnuită într-una albă sau galbenă va trebui să faci câteva examinări deoarece acest lucru indică prezența toxinelor în sânge.
4. Probleme ale pielii
Dacă observi că pielea ta a început să aibă inflamaţii, acnee rozacee și chiar mâncărimi nu le ignora, acestea pot fi semne de toxine în organism.
5. Dureri de cap
Durerile de cap pot fi, de asemenea, rezultatul unor otrăvuri din cadrul sistemului care sunt capabile să intre în sistemul nervos central.
6. Lipsa energiei
Semnele persistente de oboseală pot fi o indicație a faptului că toxinele din corpul tău sunt deja la un nivel mai ridicat.
7. Insomnia
Dacă ai început să nu te mai poţi odihni noaptea înseamnă că toxinele acumulate în țesuturi blochează circulația fluxului de sânge.
Aceste simptome enumerate mai sus sunt dovada că organismul tău suferă şi trebuie să îl cureţi şi astfel să îl revigorezi.