Satul care a supravieţuit de pe vremea dacilor. Acesta este locul de poveste pe care trebuie să il vizitezi

Satul care a supravieţuit de pe vremea dacilor. Acesta este locul de poveste pe care trebuie să il vizitezi

author
2 minutes, 34 seconds Read

În România sunt locuri atât de încărcate de istorie şi de poveste încât simţi parcă o sfială când le vizitezi. Unul din aceste locuri este satul Firijba din comuna Popeşti, judeţul Vâlcea, cunoscut ca cel mai vechi sat din România.

Satul care a supravieţuit de pe vremea dacilor. Acesta este locul de poveste pe care trebuie să il vizitezi
Satul este izolat, drumurile nu îi sunt asfaltate iar pe timp ploios este greu accesibil, însă acest lucru nu constituie un impediment pentru cei care vor să îl viziteze.

Istoricii susţin că localitatea Firijba datează de pe vremea dacilor, prima atestare documentară fiind în anul 1850, atunci când domnitorul Cuza menționează locul în nomenclator, cu 100 de persoane. În 1900, când cătunul avea 150 de locuitori, s-a hotărât şi construirea unei şcoli elementare și a unei biserici, azi abandonată. Localnicii sunt însă mândrii de copiii care i-au călcat pragul, unul dintre ei a ajuns jurnalist la Paris Match, iar Dicu, copilul sărman dintr-o familie cu 7 frați, a ajuns la specialist la NASA.

Satul mai are azi 32 de case şi doar 11 familii. „Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne ţină Dumnezeu încă pe atât, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina în vârstă de 91 de ani, într-un interviu acordat ziarului Râmnicu Vâlcea Week. “Toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.”

Locuitorii sunt mulţumiţi cu viaţa din sătucul lor. “Am reuşit să aranjăm cu un şofer şi vine cu maşina să ne aducă pâine. Când avem nevoie de un aliment sau ceva mergem pe picioare până jos în sat, la târg. Mai luăm de acolo una alta.” spune un alt localnic.

Frumusețea și unicitatea satului a atras mulţi turişti străini interesaţi de peisajele inegalabile şi de viaţa simplă şi curată pe care o găsesc aici. O delegaţie de la Catedra de Agroturism a Universităţii din Viena a venit în România special pentru a vedea acest sat unic, cu dorința de a recrea aici atmosfera unor timpuri aproape dispărute.

Costel Şerban, primarul din comuna Popeşti, şi-a propus să transforme acest cătunul într-o staţiune și să dea viață veșnică acestui loc. Printr-o ordonanță, a reuşit să atragă fonduri europene în valoare de peste 30 de miliarde de lei cu ajutorul cărora plănuieşte să facă trasee turistice şi pensiuni. „Vă garantez eu că cine va veni o zi sau două la Firijba va reveni de multe ori în timpul unui an. Zona are un farmec aparte şi vara şi iarna, de fapt în toate cele patru anotimpuri” a declarat primarul pentru Râmnicu Vâlcea Week.

Proiectul presupune intrarea caselor existente în patrimoniul localităţii, urmând ca ele să facă parte dintr-un muzeu al satului, lucru care va împiedica demolarea sau modificarea lor.

Similar Posts