Șase fraze pe care nu o să le spun niciodată

author
4 minutes, 48 seconds Read

Rachelle este autoarea mai multor articole pentru themobilityresource.com, și ne împărtășește câte ceva din experiența ei de viață.

“Fiecare are nevoie de o motivație în viață pentru a-și atinge scopurile, fiecare vrea să atingă fericirea și să găsească un răspuns în evenimentele pe care nu și le poate explica. Nu am crezut că am chemarea de a fi un lider spiritual sau motivațional, dar mă bucur atunci când pot să ajut pe cineva prin cuvintele mele. Imediat ce se întâmplă în viața cuiva o catastrofă așa cum mi s-a întâmplat și mie toată lumea te privește ca și cum ai avea super puteri, mai ales dacă accidentul nu te-a doborât. Dar deși lumea mă privește ca pe o sursă de inspirație și putere, trebuie să vă spun că nu sunt un mentor în adevăratul sens al cuvântului. Sunt un pic atipică, mai ales că nu aleg fraze pe care ceilalți le folosesc mult prea des și care cred eu că nu au sens, chiar dacă alții încearcă să te încurajeze astfel”.

Iată care sunt celebrele fraze pe care eu nu le voi spune niciodată

1. Ce nu te omoară te face mai puternic

Deși într-adevăr experiențele negative ne întăresc, nu aș putea utiliza această frază în orice context. Într-adevăr unei femei care tocmai s-a despărțit de iubitul ei, i-aș spune că deși pare o tragedie, ea va găsi puterea să treacă peste eveniment și își va recâștiga încrederea în propriile puteri. Însă unei femei abuzate în tinerețe, și supuse violului și altor abuzuri nu îi pot spune că asta o întărește. Va găsi cu siguranță puterea să supraviețuiască în ciuda experienței traumatizante, dar nu o vei încuraja prin cuvintele de mai sus.

2. Singurul handicap în viață este o atitudine greșită

Dacă ar fi să mă iau după zicala asta ar trebui să postez în fiecare moment “selfies” cu mine făcând diverse lucruri fără ajutorul nimănui, însă handicapul meu și al altora rămâne și ne limitează foarte mult chiar dacă atitudinea noastră este pozitivă. Este ca și cum cineva mi-ar spune: « auzi dacă ești supărată că ești o persoană cu dizabilități ai o atitudine urâtă». Pot să am o atitudine pozitivă, dar fiind realistă, asta nu înseamnă că nu mă pot simți frustrată pentru lucrurile pe care nu le pot face din cauza handicapului meu.

3. Toate lucrurile se întâmplă cu un scop

Cred că oamenii au nevoie disperată pentru o explicație la experiențele negative prin care trec și le este mai ușor să creadă că aceste lucruri li se întâmplă cu un anumit scop. Însă eu refuz să cred că pentru binele umanității unii trebuie să fie atacați, violați, omorâți, paralizați, prin voința unei puteri supreme. Dacă ar fi așa atunci nu ar trebui să ai sentimente negative față de criminalii care pun capăt zilelor unor oameni nevinovați. Ei sunt doar niște unelte care nu fac altceva decât să respecte o istorie prescrisă. Cred că este normal să urăști tragedia prin care ai trecut și să îți dorești să nu se fi întâmplat niciodată.

4. Unde este voință acolo se găstește și o cale spre soluție

Majoritatea dintre noi ne stabilim o țintă pe care vrem să o atingem. Unii reușesc, iar alții, din diverse motive, nu. Asta nu înseamnă că nu au depus toate efortutile. Și în nici un caz nu înseamnă că A« nu a fost să fie ! A».

5. Dumnezeu nu îți dă ceva ce nu poți duce

Nu cred că Dumnezeu este sursa durerii, a urii și a supărării. Îmi place să cred că Dumnezeu plânge cu noi la tragediile prin care trecem, și nu cred că își spală mâinile după ce vede că planul dezastrului a fost dus la bun sfârșit. Și sunt persoane care după ce au trecut printr-o tragedie au clacat fizic sau psihic. Iar pe aceștia nu aș putea să îi încurajez spunându-le că au primit « un premiu » pentru că de fapt sunt persoane puternice.

6. Decât să ai o zi proastă, bucură-te că mai ai o zi

Asta este o frază care seamănă cu un cadou urât, ambalat frumos. Poți avea o zi groaznică, asta nu înseamnă că nu te bucuri că trăiești și că nu ești mulțumit. Poți să fi un om mulțumit și totuși unele zile să nu fie dintre cele mai bune.

Desigur că acestea sunt doar opiniile mele. Dar cred că a te ascunde după fraze de genul acesta înseamnă o încercare de a trece peste problemă , dar fără a o rezolva. Nu cred că Dumnezeu ți-a oferit intenționat o tragedie, și cred că este în regulă să recunoști că nu poți face față evenimentului. Ai puterea de a trece peste și ai întotdeauna o alegere de făcut. Dacă te ajută țipă într-o pernă, și plângi până îți ies ochii. Să știi că nu ai meritat această durere. Fă tot ce trebuie să te vindeci și mergi mai departe.

Și ca o concluzie am o altfel de zicătoare pentru tine :

“Viata este că un joc de cărți. Ai o mână care este determinantă. Felul în care îți joci cărțile ține însă de liberul arbitru și de alegerile tale”Jawaharlal Nehu

Similar Posts