Cu ajutorul site-ului Quora, un site de „întrebări şi răspunsuri”, jurnalistul Husna Haq, de la BBC Travel a întocmit un Top 7 al construcţiilor monumentale mai puţin cunoscute ale lumii, pe baza sugestiilor primite de la utilizatorii site-ului.
Pentru că noi nu ştim să ne promovăm, iată că străinii ne promovează cel mai mult. Pe primul loc în acest top este Palatul Parlamentului din Bucureşti.
Iată care sunt cele 7 arhitecturi excepţionale mai puţin cunoscute de întreaga lume
Palatul Parlamentului, România
Această construcţie este cea mai mare şi cea mai costisitoare clădire administrativ-civilă din lume. Clădirea are 12 etaje, 3000 de camere şi se întinde pe o suprafaţă de 330.000 de metri pătraţi. În plus, mai are 8 nivele la subsol. Autorul consideră că, investiţia pentru ridicarea acestei construcţii ar fi fost de 3,3 miliarde de euro. Pentru ridicarea acestei clădiri au fost demolate aproximativ 30.000 de case.
Marea Moschee din Djenne, Mali
Această construcţie este făcută doar din pământ. Cărămizile construcţiei sunt făcute din argilă uscată la soare şi tencuită cu un amestec de lut.
Pentru ca această clădire să reziste ploilor, localnicii trebuie să o repare în fiecare an.
Fortul Derawar, Pakistan
Este o fortăreaţă greu accesibilă, motiv pentru care este foarte puţin cunoscută chiar şi de către pakistanezi. Fortăreaţa este extrem de mare, având o înălţime de 30 metri şi un număr de 40 bastioane.
Pentru a ajunge aici, ai nevoie de o maşină de teren şi o permisiune din partea conducătorului local.
Chand Baori, India
Chand Baori se află în statul Rajasthan şi a fost construită de către regele Chanda din dinastia Nikumbha. Construcţia datează din anul 900 e.n. şi reprezintă o scară cu 13 niveluri şi nu mai puțin de 3500 de trepte. Treptele coboară la o adâncime de 30 metri şi duc la un bazin cu apă verde.
Stari Most, Bosnia-Herzegovina
Stari Most este cunoscut şi sub denumirea de “Podul Vechi” din Mostar. Podul a fost construit în anul 1566 de către arhitectul Mimar Hajrudin şi e format din 456 blocuri de piatră. Construcţia este una dintre cele mai bune exemple de arhitectură islamică din Balcani. Timp de 10 ani s-a lucrat la reconstruirea lui după ce a fost distrus în războiul civil din anul 1990.
Marele Zid Indian, Rajasthan, India
Kumbhalgarh sau Marele Zid al Indiei are o lungime de 36 km, 7 porţi fortificate şi o grosime de 4.5 metri. Mult mai puţin cunoscută în comparaţie cu Marele Zid Chinezesc, Kumbhalgarh este a doua construcţie de acest gen din lume.
Moscheea Şeicului Lotfollah, Iran
Între anii 1603 şi 1619 în oraşul în oraşul Isfahan din Iran a fost construit un edificiu excepţional, cu decoruri impresionante de mozaic. Ceea ce face această construcţie mai interesantă este lipsa curţii interioare, ceea ce este o caracteristică importantă a moscheelor. Numele provine de la un preţuit cărturar al Islamului, şeicul Lotfollah. Cel mai probabil această construcţie nu a fost făcută ca un edificiu religios de uz public, ci mai mult ca un lăcaş de cult pentru femeile din haremul şahului.
Sursa: BBC