Femeile sunt înnebunite după pantofi (e clar că niciodată nu poţi avea destule perechi de pantofi), dar şi după ciocolată. Cum ar fi dacă cele două pasiuni ar deveni una?
Clipul de mai jos îşi propune să vă arate cum sunt făcuţi delicioşii pantofi de ciocolată şi nu garantăm că după ce o să îl urmăriţi până la capăt nu o să daţi o fugă până la magazin pentru a vă cumpăra un desert de ciocolată.
Pentru început ciocolata se toarnă în model pentru a-i da forma atât de îndrăgită, apoi se lasă să se răcească. Apoi, un alt strat de ciocolată se adăugă în formă şi încet încet, „pantoful” este minuţios lucrat pentru a fi cât mai aproape de perfecţiune.
Fiecare pantof de ciocolată este colorat iar mai apoi perechea de pantofi este plasată pe o tablă de ciocolată şi umplută cu bomboane de diferite sortimente.
Rezultatul o să vă facă să vă ganditi că pantofii aceştia sunt prea frumoşi pentru a-i savura!