Virginitatea era în Evul Mediu, susţin istoricii una din cele mai apreciate virtuţii ale unei viitoare soţii. Virginitatea mireselor dădea siguranţă soţului că viitorul copil va fi un moştenitor legitim.
Numai că, aşa cum se întâmplă întotdeauna, au apărut şi reţete sau tratamente pentru femeile care călcau strâmb înainte de căsătorie, tinerele aflând din aceste scrieri cum să îşi „redobândească” virginitatea.
În unele manuale medievale erau descrise o gamă largă de tehnici pentru redobândirea virginităţii: poţiuni şi remedii medicale, incantaţii şi rugăciuni.
Una din reţete presupunea fierberea frunzelor de mirt şi urzici, cu care femeia trebuia să îşi spele organele sexuale în fiecare dimineaţă şi seară, timp de nouă zile.
O altă „reţetă” considerată mai rapidă, era umplerea vaginului cu pământ şi nucşoară. Alăunul sau sulfatul de potasiu şi aluminiu, substanţă astringentă folosită uneori ca îngrăşământ sau colorant, era considerat restaurator al virginităţii, potrivit unor autori medievali. Proprietatea compusului chimic de a strânge pielea oferea această iluzie.
Autoarea unui manual cu sfaturi despre îmbunătăţirea vieţii sexuale, Caterina Sforza (1463-1509) a inclus în lucrările sale mai multe reţete pentru femeile care îşi doreau să redevină virgine, reţete dedicate celor care îşi doreau să fie „fecioara cea mai naturală şi perfectă”.
Potrivit scrierilor ei pentru pregătirea poţiunii de virginitate, femeile trebuiau să distileze salvie şi apă într-un alambic, iar apoi să aplice amestecul rezultat în vagin.
Fumigaţia sau baia de fum şi aburi, folosită pentru diverse tratamente în Evul Mediu, avea şi rol de „vindecare”, după pierderea virginităţii.
Fumul provenit de la pregătirea unor amestecuri de plante era introdus în vagin, cu ajutorul unui tub, pentru „a repara” himenul rupt.