Povestea lui Ion Panait este povestea tuturor acelor sportivi care deşi au talent sunt lipsiţi de orice susţinere materială astfel încât trebuie să facă o mulţime de compromisuri pentru a se întreţine.
Este povestea unui sport romanesc care vrea performante şi medalii, dar fără a acorda nici cea mai minimă susţine sportivilor săi. La fel ca şi în tenis, în fotbal, în gimnastică, sau în orice altă ramură a sportului, de regulă părinţii sunt cei care își susţin financiar copiii dacă aceştia vor să facă performanţă. Asta dacă au bani. Şi cum într-o mulţime de cazuri nu îi au se pierd pe drum o mulţime de copii talentaţi care ar fi putut să fie ambasadori de succes ai ţării noastre în multe competiţii internaţionale.
Ion Panait s-a născut la Mizil, într-o familie cu cinci copii. Părinţii au divorțat când era la o vârstă fragedă iar tatăl său s-a gândit că i-ar fi mai bine la o casă de copii, să se obișnuiască cu viața și cu greutățile, decât să umble pe străzi.
A început luptele La Centrul de Plasament 9 Mai din Bușteni, apoi a continuat la Clubul Sportiv Caraimanul Bușteni. Se juca fotbal în curtea școlii când profesorul Mirel Stănciulescu l-a chemat la sală. L-a pus să se lupte cu un băiat pe care l-a trântit pe saltea, așa că l-a chemat și a doua zi.
Din 20 de copii din clasă, a fost singurul care a continuat. Printre ei era și fratele lui, care stătea tot la cămin și de care antrenorii spun că era chiar mai talentat, dar el a renunțat și „n-a ajuns prea bine”.
Panait spune că profesorul Stănciulescu a avut mereu grijă de el și că altfel „putea ajunge pe o cale greșită”. De la el a învățat că sportul poate fi un mod de a reuși în viață. Voia să ajungă cineva și să nu mai depindă de nimeni. A mai luptat pentru Brașov și Dinamo, a adunat 10 titluri de campion al României (la cadeți, juniori și seniori) și două de vicecampion european la seniori, la categoria 66 kilograme. La Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, a pierdut în optimi, învins de reprezentantul țării gazdă, Li Yanyan.
Dar pentru că nu-i ajungeau însă banii pe care îi primea ca subofițer la Dinamo, unde era legitimat, din cei 1.200 de lei pe care îi primea, 400 lei îi dădea pe o garsonieră primită de la club, a decis să plece în Germania pentru a-şi câştiga existenţa.
A pus familia pe primul loc deşi putea să concureze la Jocurile Olimpice de la Londra unde putea aduce medalii pentru România și își putea asigura o rentă viageră.
În Germania, se trezește la șase dimineața, de la șapte până la cinci lucrează în construcții – izolează acoperișuri și pune țigle pe case –, apoi se duce la antrenament, de la opt la zece seara. Înainte de concursurile din weekend, nu mănâncă nimic vinerea, deși muncește, ca să nu depășească kilogramele categoriei.
A continuat să lupte la clubul din orașul lui, Weingarten, pentru că îi place, dar și pentru banii în plus, pe care îi pune deoparte. Îi place atmosfera de la meciuri, unde vin mai mereu 2-3.000 de spectatori, iar la finale chiar și 7.000. Îl aplaudă, îi strigă numele – îi spun Johhny Panait – și, de când s-a calificat la Olimpiadă, în sat au apărut bannere cu el și cu alți doi sportivi locali.
Soția lui, luptătoare şi ea, antrenează o grupă de copii la același club, iar fetița le calcă pe urme.
Când a participat la concursul de calificare din Mongolia nu credea că o să câştige.
Avea 35 de ani şi nu mai participase la concursuri internaționale, doar în campionatul Germanei, pentru clubul din orașul în care locuiește. Toţi cei care îl cunosc şi l-au văzut la Ulan Bator au crezut despre el că devenise cu timpul antrenor.
Însă el era acolo să câştige. Tenacitatea sa l-a ajutat să câştige, astfel că s-a calificat Jocurile Olimpice, câștigând concursul la categoria sa, cea de 66 kilograme.
„Vrei să mă bagi în istoria luptelor?”, i-a spus Ionuț Panait antrenorului lui. „M-ai luat de pe casă, m-ai calificat la Olimpiadă, acum vrei să și câștig o medalie”
Panait spunea că „În România nu sunt bani în sport, doar pentru fotbal, și ce rezultate au avut?”
Panait este un exemplu pentru noi toţi , el este omul care nu a renunţat şi care a demonstrat că poate indiferent de obstacolele pe care le ai în drum.