Nucile sunt cunoscute pentru proprietăţile lor nutritive, însă nu numai miezul nucilor este sănătos dar şi tulpina, coaja lemnoasă, pereţii despărţitori şi coaja verde.
Photo credit: sum2004 via Foter.com / CC BY-NC-SA
În medicina tradiţională se foloseşte adesea tinctura din pereţii despărţitori ai miezului de nucă.
Această tinctură este deosebit de eficientă în afecţiuni precum durerile de articulaţii, nervozitate sau insomnie, însă are şi proprietăţi antiseptice fiind folosită pentru tratarea rănilor şi tăieturilor.
Pentru prepararea acestei tincturi aveţi nevoie de: 2 linguri de pereţi despărţitori
Vodcă sau spirt medicinal
Puneţi pereţii despărţitori ai miezului de nucă într-un borcan de sticlă de culoare închisă, apoi adăugaţi un pic de vodcă cât să acopere pereţii despărţitori.
Închide borcanul ermetic şi lasă-l la loc întunecat pentru 14 zile. Conţinutul borcanului se va macera, iar după 2 săptămâni se poate strecura.
Se iau câte 5-6 picături din acest medicament dizolvate în 2 linguri de apă fiartă. Cura cu tinctura de pereţi despărţitori durează de la 3 săptămâni până la 3 luni.
Deşi este foarte sănătoasă, aceasta cură este contraindicate persoanelor care suferă de eczeme, psoriazis, ulcer la stomac şi boli intestinale.