Noua dietă nordică a început să facă furori

Noua dietă nordică a început să facă furori

author
2 minutes, 53 seconds Read

Claus Meyer, unul dintre cei doi fondatori ai celebrului restaurant danez Noma din Copenhaga, care a fost catalogat pentru al doilea an la rând cel mai bun restaurant din lume a colaborat cu experții în nutriție pentru a combate epidemia de obezitate.

Noua dietă nordică a început să facă furori

Ca întreg, dieta conține unele din obișnuitele elemente ale bucătăriei clasice din climatul de vreme rece: pește, nuci, legume, fructe, fructe de pădure, verdețuri crude precum varza, carne de vânat, și amidon nordic cum este cel din ovaz.

Voluntarii care au urmat dieta nordică au pierdut de trei ori mai mult în greutate decât danezii care au avut un meniu obişnuit, cu multe produse din carne, pizza şi paste. Noul plan alimentar pune accent pe fucte şi legume proaspete, plante culese de pe câmp sau din pădure, chiar şi păpădie, mult peşte, vânat şi foarte puţină carne din surse industriale. Cheia dietei stă în consumarea alimentelor de sezon.

Studiul a fost condus de doctorul Thomas Meinart Larsen şi a fost efectuat cu ajutorul a 181 de adulţi supraponderali, care au fost rugaţi să urmeze unul dintre cele două planuri de alimentaţie. 68 dintre voluntari au urmat o dietă conţinând alimente consumate în mod obişnuit, multe importate. Ceilalţi 113 voluntari au urmat noua dietă nordică, bazată pe reţete realizate cu produse locale şi sezoniere.

Toţi participanţii au fost încurajaţi să mănânce până se satură, cu o oarecare atenţie asupra mărimii porţiilor, dar fără să calculeze caloriile.

La finalul celor şase luni, rezultatele au arătat că voluntarii din grupul care a urmat dieta nordică au slăbit 4,7 kilograme în medie, comparativ cu doar 1,5 kilograme în cazul celorlalţi. Medicii cardiologi au descoperit, de asemenea, scăderi semnificative ale tensiunii arteriale în cazul voluntarilor care au urmat dieta nordică.

Medicul Meinart Larsen a spus, în cadrul congresului anual al Societăţii Europene de Cardiologie, de la Barcelona, că efectele acestei diete sunt foarte importante pentru indivizii care au urmat-o, iar aplicarea ei la scară largă în rândul populaţiei ar avea un impact major, deoarece o scădere mică a tensiunii arteriale, dar menţinută pe termen lung, ar reduce numărul deceselor din cauze cardiovasculare.

Dieta nordică are 10 principii elementare de respectat în fiecare zi:

1. Mai multe fructe și legume; 2. Mai multe cereale integrale; 3. Mai multă hrană din mare și lacuri; 4. Calitate, nu cantitate când vine vorba de carne. Calitate superioară și consum moderat; 5. Mai multe ingrediente „sălbatice”; 7. Evitarea aditivilor alimentari; 8. Mai multe mâncăruri bazate pe alimentele de sezon; 9. Mai multă mâncare gătită acasă;

10. Mai puțină risipă alimentară.

Dieta nordică are un avantaj imens: nu este restrictivă. Doar câteva alimente trebuiesc evitate precum carnea roșie, preparatele dulci și alcoolul.

Pierderea în greutate se face progresiv. Unele alimente se pot consuma fără moderație, proteinele conținute de acestea conferind rapid senzația de sațietate. În cazul în care ți se face foame poți mânca un măr sau un iaurt. Durata acestei diete este nelimitată deoarece nu provoacă carențe, efectul yo-yo este exclus.

Totuși în ceea ce privește alimentele interzise intră pastele, orezul, untul, pâinea și alte tipuri de alimente transformate sau care conțin zahăr. Și alcoolul este interzis în cadrul dietei nordice.

Similar Posts