Nouă alimente care îţi întăresc imunitatea şi te întineresc

Nouă alimente care îţi întăresc imunitatea şi te întineresc

author
2 minutes, 44 seconds Read

Cu trecerea anilor, timpul îşi lasă amprenta pe chipurile noastre în cazul în care nu optăm pentru un stil de viaţă sănătos. Dietele afectează în mod direct aspectul nostru, acesta fiind un motiv suficient de puternic pentru a ne determina să consumam alimente bogate în nutrienţi, minerale şi antioxidanţi pentru protejarea organismului.

Nouă alimente care îţi întăresc imunitatea şi te întineresc

Un om sănătos pe interior o să arate întotdeauna bine şi la exterior. Alimentele de mai jos sunt doar câteva din cele care te vor ajuta să rămâi mereu sănătos şi să ai o piele frumoasă.

Rodiile
Sunt bogate în antioxidanţi precum vitamina C, vitamine care contribuie din plin la prevenirea liniilor fine şi a ridurilor prin neutralizarea radicalilor liberi de la nivelul pielii. În plus, mai conţin antociani care contribuie la creşterea producţiei de colagen, ceea ce oferă pielii un aspect mai ferm. Rodiile conţin acid elagic, un produs chimic natural care reduce inflamaţia cauzată de leziuni ale razelor UV.

Alimente cu frunze verzi
Pe lunga listă de nutrienţi a acestor tipuri de alimente se numără fierul şi vitamina K, care ajută la coagularea sângelui. În plus, dacă nu este asigurat necesarul zilnic de fier, pielea va arăta mai palidă. Pentru a maximiza beneficiile acestor alimente se recomandă consumul acestora gătite, nu crude.

Avocado
Avocado este bogat în acid oleic un acid gras Omega-9, care ajută pielea să reţină umezeala în stratul exterior, păstrând pielea netedă şi fină.

Pepenii
Pepenele galben cantalup conţine beta-caroten, care ajută la eliminarea excesului de sebum, prevenind înfundarea porilor şi apariţia punctelor negre. Pepenele roşu, pe de altă parte, conţine licopen, un antioxidant care protejează pielea de acţiunea razelor UV.

Portocalele
Portocalele sunt bogate în vitamina C şi în plus conţin şi colagen, substanţă ce conferă elasticitate pielii. Având în vedere că regenerarea celulară se produce în straturile profunde ale pielii, consumul unei portocale pe zi reprezintă alegerea ideală pentru a avea un aspect tânăr.

Broccoli
Pentru a arăta mai tânăr trebuie, în primul rând, să ai grijă de ficat, organul care se ocupă de eliminarea a peste 80% din toxinele din corp. În cazul în care acestea nu sunt eliminate corespunzător, vei arăta mai bătrân/ă cu câţiva ani. Aşadar, ce poate fi mai indicat în detoxifierea organismului dacă nu broccoli, legumă cruciferă care conţine antioxidanţi puternici, ce sprijină procesul anterior menţionat?

Ardei gras
Ardeiul gras are un conţinut ridicat de vitamina C, astfel încât aceste legume hidratează şi protejează pielea de efectul radicalilor liberi.

Ciocolata neagră
Pentru acele momente când ai nevoie să mănânci un desert, apelează la ciocolată neagră cu un conţinut de cacao de peste 75 %. Aceasta conţine antioxidanţi, atât de necesari pentru detoxifierea organismului, protejând totodată pielea de efectele nocive ale radiaţiilor solare.

Cartofii dulci
Bogaţi în antioxidanţi, betacaroten şi alţi nutrienţi esenţiali, aceste legume facilitează producţia de colagen, sporeşte producţia de melanina, protejând pielea de razele UV, ajutându-te astfel să îţi menţii pielea tânără.

Similar Posts