„No pants day” este un eveniment anual organizat de către Improv Everywhere în fiecare început de an.
Acesta a luat naştere în New York City încă din anul 2002. Totul a început ca o glumă mică cu șapte băieți, însă s-a dezvoltat de la an la an foarte mult fiind luată şi de ţările europene şi de către România în acest an.
Ideea din spatele acestui eveniment este simplă: pasagerii care doresc, în toiul iernii să meargă cu metroul, însă nu oricum ci fără pantaloni, sunt bineveniți.
În acest an evenimentul a fost copiat şi de către români, în Bucureşti, unde aproximativ 100 de persoane s-au plimbat fără pantaloni cu metroul.
Chiar dacă Metrorex, iniţial nu a fost de acord cu acest eveniment, ulterior a acceptat şi nu a dat amenzi celor care nu au purtat pantaloni în timpul călătoriei.
Care este rostul acestui eveniment? Sincer nu am înţeles prea bine, probabil că unii oameni simt nevoia să se afirme şi pentru că nu reuşesc în alt mod, recurg la această metodă.
Alţii ar fi tentaţi să considere acest eveniment unul benefic menit să te scoată din rutina zilnică.
Reacţiile venite din partea celorlalţi călători, îmbrăcaţi decenţi au fost diversificate, unii dintre ei i-au admirat iar alţii i-au blamat.
Probabil cel mai greu de înţeles a fost pentru copii, care cu greu înţelegeau ce se întâmplă şi de ce lumea circulă în lenjerie intimă prin metrou.
Participanţii la eveniment s-au întâlnit şi au comunicat prin intermediul site-ului de socializare Facebook.
Întâlnirea a avut loc în Piaţa Unirii de unde au coborât în staţiile de metrou, acolo au scăpat de pantaloni respectiv fuste, s-au urcat în metrou şi au călătorit până la Piaţa Aviatorilor.
Din fericire nu au fost înregistrate incidente în timpul desfăşurării evenimentului.