Un panou rutier instalat în fața unei școli din Franța a stârnit o adevărată polemică în comunitatea locală. El indeamnă șoferii care trec prin zonă să accelereze, nu să încetinească pentru că oricum mai sunt destui copii care încă nu au fost accidentați.
Ideea pe care a vrut să o transmită edilul localității din Franța a fost de fapt să-i sensibilizeze într-un fel pe șoferii care trec prin fața insituției de învățământ, însă se pare că efectul a fost unul contrar, locuitorii din zonă fiind șocați de acest mesaj.
„Mai sunt copii destui de lovit cu maşina! Puteţi accelera!” – este mesajul şocant scris pe un indicator rutier amplasat în faţa unei şcoli din localitatea Bretenière din Franța.
„Este vorba de un drum principal, perfect drept şi nu există niciun mod de a putea încetini vehiculele”, a declarat primarul Hervé Bruyère pentru cotidianul local Le Bien Public.
„Au fost montate benzi de încetinire, au fost construite mini intersecţii sens giratoriu, indicatoare cu limita de viteză de 30 km/h – dar nu a funcţionat nimic, cu atât mai puţin tradiţionalul panou privind existenţa unei şcoli”, a explicat primarul din Bretenière.