Mașina de relocat copaci – simplu, rapid și fără traumă pentru copaci

Mașina de relocat copaci – simplu, rapid și fără traumă pentru copaci

author
1 minute, 40 seconds Read

Compania australiana Arbor Co, cunoscută ca fiind una dintre cele mai profesioniste companii în materie de îngrijirea copacilor dispune de o mașină special concepută cu ajutorul careia poate oricând realiza o relocare a copacilor. Ce este de fapt această relocare? Este o mutare temporară sau definitivă a copacului dintr-un loc într-altul.

Mașina de relocat copaci – simplu, rapid și fără traumă pentru copaci

Mașina dispune de un utilaj special care cu ajutorul unor tăietoare care se dispun circular în jurul copacului, îl scot pe acesta din pamânt fără a-l traumatiza.

Este o metodă inedită de a salva anumiți copaci care se gasesc în zone în care de exemplu se efectuează lucrări, și de a-i muta în altă parte.

Sunt sigur că gândești că la noi în țară e mai simplu cu o drujbă să tai jos copacul, dar poate vei rămâne surprins când îți voi spune că un astfel de utilaj a fost adus și la Timișoara așa cum mândru a declarat pentru Opinia Timisoarei primarul urbei.

“Prezentam in premiera un utilaj deosebit, de care va beneficia Timisoara incepand de astazi. Este vorba de un utilaj de transplantat arbori. El extrage arborele cu un balot, evident cu tot cu radacina si acel balot, si il poate replanta pentru ca avem in desfasurare lucrari la care apare nevoia de a inlatura anumiti arbori, pentru ca nu putem sa facem amenajarile asa cum s-ar impune in prezenta lor si pe de alta parte pentru ca in prezenta lor dorim ca Timisoara sa aiba mult mai multi arbori decat a avut pana in prezent vrem sa-i valorificam pe cei care nu sunt la locul potrivit transplantandu-i. Si iata, avem un astfel de utilaj, care face transplantarea. Utilajul a fost achizitionat de catre partenerul primariei, firma Rogera. Este unul singur, a costat in jur de 70.000 de euro. Are caracteristici tehnice foarte bune, poate extrage copaci cu baloti care cantaresc laolalta pana la o tona, iar diametrul arborelui, la baza, poate fi de pana la 50 de centimetri”.

Similar Posts