Lumea boxului este în doliu. A murit marele Muhammad Ali

Lumea boxului este în doliu. A murit marele Muhammad Ali

author
2 minutes, 31 seconds Read

Cassius Clay pe numele său real a decedat într-un spital din Phoenix, Arizona la vârsta de 74 de ani.

Lumea boxului este în doliu. A murit marele Muhammad Ali

Suferea de Parkinson de mai bine de 30 de ani şi a fost internat joi de familie datorită unei infecţii respiratorii. Medicii nu i-au mai dat nicio şansă aşa că familia era pregătită pentru acest deznodământ tragic.

Muhammad Ali şi-a început cariera sportivă în anul 1960 când devenea campion olimpic. Patru ani mai târziu, devenea şi campion mondial la categoria grea şi îşi schimbă numele, după ce se convertise la islam.

În ciuda faptului că avea Parkinson, Muhammad Ali era un luptător. El a continuat să aibă o viață activă, iar în 1996 a purtat flacăra olimpică la Atlanta.

Avea o personalitate de showman şi era celebru pentru jocul de picioare şi pumnii iuţi. Victoriile obţinute în faţa unor boxeri ca Sonny Liston, Joe Frazier şi George Foreman l-au transformat într-o vedetă internaţională cum nu mai existase în box.

Într-o epocă în care toţi campionii îşi lăsau managerii să vorbească, Muhammad ştia să îşi managerieze apariţiile şi adesea vorbea despre rivali sai într-un mod ironic şi amuzant. Despre Frazier că era „prea prost pentru a fi campion”, despre Terrell că era un „Unchi Tom”, despre Patterson că era un „iepure” și despre Liston că îl va biciui „cum obișnuia taică-su să o facă”. Era principala voce a conferințelor de presă și a interviurilor, unde vorbea liber și despre probleme nelegate de box.

Însă el era mai mult decât un boxer. Muhammad Ali a fost şi un simbol al mişcării de emancipare a negrilor şi a șocat Statele Unite în 1967, refuzând să satisfacă serviciul militar şi să lupte în războiul din Vietnam, din cauza convingerilor sale religioase. Pentru această atitudine Ali a fost încarcerat şi deposedat de titluri primind interdicția de a boxa timp de trei ani și jumătate. Curtea Supremă i-a anulat condamnarea abia în 1971, iar Ali a revenit în ring şi a obţinut două noi titluri de campion mondial – în 1974 şi 1978.

Când s-a retras în 1981 avea un palmares de 56 de victorii, dintre care 37 prin knockout, şi doar cinci înfrângeri.

Despre viața și cariera lui s-au făcut filme, iar el însuși a fost distribuit ca actor în câteva pelicule, iar Will Smith care l-a interpretat în 2001 a fost nominalizat chiar la Oscar pentru interpretarea lui.

Mike Tyson, fost campion mondial la box spunea despre Ali că „Era copleşitor să vezi un om de statura lui. Doar îl vedeai şi simţeai că te înalţi, te simţeai deosebit. E unic, n-am mai întâlnit pe nimeni ca el”.

A fost căsătorit de patru ori şi are nouă copii. Una dintre fete, Laila, practică, la rândul ei, boxul.

Ceremonia va avea loc în oraşul natal al fostului sportiv, Louisville, din Kentucky, la o dată ce urmează să fie anunţată.

Similar Posts