Anxietatea se caracterizează printr-o stare de emoție fundamentală şi de neliniște accentuată. Toţi am trecut prin astfel de stări cel puţin odată în viaţă şi marea majoritate le-am depăşit, însă lăsată să preia controlul anxietatea îţi poate marca întreaga viaţă.
Ciudat este că, deşi persoana afectată poate fi devorată pe interior de anxietate, cei din exterior pot să nu îşi dea seama de nimic într-o primă fază.
Iată câteva simptome ale celor care suferă de anxietate, a căror apariţie ar trebui analizată atât la noi cât şi la cei dragi pentru a preveni instalarea unei forme mai grave şi pentru a-i ajuta.
1. Nu îţi duci tot timpul la îndeplinire planurile.
Deşi în ochii celorlalţi poţi părea un neserios care nu îşi respectă promisiunile, în realitate anxietatea este cea care te face să anulezi chiar şi lucruri pe care le-ai aşteptat de mult timp. De exemplu, ai fi vrut să mergi cu cineva drag la cină sau să ieşi în sfârşit cu prietenii, dar senzaţia de panică, teamă şi oboseală te-au copleşit şi au făcut să dai înapoi.
2. Îţi petreci prea mult timp gândindu-te la lucruri mărunte, care pentru alţii nici măcar nu au importanţă Imaginează-ţi această situaţie. Primeşti un mesaj de la un prieten care te deranjează. Poate că prietenul nici măcar nu a spus ceva insultător sau grav în acel mesaj însă ţie ţi se pare că aşa este. Începi să citeşti mesajul iar şi iar, pentru a-l înţelege bine. Începe să te cuprinde teama de a-i cere explicaţii sau de a te întâlni cu el. Sau la serviciu când şeful tău îţi adresează câteva cuvinte. Începi imediat să te gândeşti dacă l-ai supărat cu ceva sau dacă gândeşte că nu munceşti suficient de mult.
Aceste lucruri pot părea banale pentru cei care nu suferă de anxietate, însă cei afectaţi de acest comportament îşi dezvoltă un obicei în a fi îngrijoraţi de nimicuri.
3. Te închizi în tine brusc şi aparent fără motiv Acest lucru se observă mai ales la persoanele sociabile care se închid brusc în sine. Prietenii te vor întreaba de ce ai devenit brusc aşa de tăcut, iar tu nu ai suficientă energie să le explici că ceea ce se întâmplă în mintea ta nu te lasă să faci faţă şi lucrurilor din jurul tău.
Prietenii tăi ajung să creadă că eşti trist, plictisit, obosit şi iau personal această atitudine îndepărtându-se de tine.
4. Îţi repeţi în mod constant conversaţiile în minte. Cauţi să eviţi pe cât posibil conflictele, iar după o ceartă sau chiar o conversaţie normală îţi repeţi obsesiv conversaţiile în minte să vezi dacă nu cumva ai spus ceva greşit.
Te roade pe interior şi trebuie să-ţi aminteşti că nu este decât anxietatea care te face să reacţionezi aşa, şi că, de fapt, totul este în regulă.
5. Îi minţi pe cei din jurul tău cu privire la felul în care te simţi Prieteni observă că anulezi brusc întâlnirile stabilite, că devii tăcut dintr-o dată sau că eşti indiferent. La întrebările lor dacă te simţi bine le vei răspunde cu „Da, sunt bine!” deşi în sinea ta ştii că minți.
Pe de altă parte simţi că nu ai suficientă încredere în ei ca să le vorbeşte despre sentimentele tale pentru că poate ai impresia că ai fi luat în râs.
6. Când cei din jur îţi spun că sunt îngrijoraţi pentru tine, acest lucru nu face decât să-ţi adâncească starea de anxietate.
Oamenii care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la comportamentul tău pot să te determine să ai o reacţie adversă celei scontate. Vei începe să te preocupi şi mai mult de starea ta, gândindu-te că ceva este într-adevăr în neregulă cu tine.
7. Iei orice lucru mărunt foarte personal. Prin lucru mărunt a se înţelege absolut orice lucru care deşi pentru ceilalţi nu are o importanţă prea mare în mintea ta capătă dimensiuni catastrofale.
Dacă un prieten nu a răspuns la mesaj în momentul în care i l-ai trimis începi să te gândeşti că poate ai greşit cu ceva faţă de el. Poate este ocupat sau nu poate vorbi chiar în acel moment, dar tu începi să te gândeşti dacă nu cumva i-ai greşit cu ceva. Apare un sentiment de vinovăţie care te macină pe interior.
8. Eşti considerat leneş când de fapt eşti un perfecţionist.
Datorită anxietăţii nu duci lucrurile până la capăt, ceea ce îi face pe ceilalţi să creadă că eşti un leneş. Însă ei nu ştiu că tu nu poţi duce lucrurile până la capăt datorită unui singur fapt: teamă. Ţi-e frică că oamenii nu vor considera proiectul suficient de bun. Pentru a evita acest lucru, oamenii care suferă de anxietate preferă să lase lucrurile neterminate.
9. Faci comparaţii care te dezavantajează. Începi să devii obsedat de realizările altor oameni. Vezi poate pe reţelele sociale sau în viaţa de zi cu zi oameni de o vârstă cu tine sau pe care îi cunoşti pe care îi crezi mai realizaţi, profesional sau personal decât eşti tu şi începi să te raportezi la ei.
Te gândeşti că nu eşti suficient de bun, din cauză că alţii au făcut atât de multe lucruri în comparaţie cu tine.
10. Nu poţi trece peste greşeli şi ajungi să le repeţi.
Fie că este vorba de mediul profesional sau de relaţiile personale, eşti copleşit de greşelile pe care le faci şi pe care din cauza anxietăţii le tot repeţi. În loc să te foloseşti de greşeli ca să evoluezi, le repeţi, lucru care te face să te desconsideri.
11. Sunt zile în care nu te poţi da jos din pat.
Când starea de anxietate este la apogeu, vrei să te ascunzi de toţi şi de toate. Oamenii din jur – care zâmbesc, fac sport, oamenii sociabili, care îşi îndeplinesc îndatoririle zilnice – te obosesc și te enervează și tot ce vrei tu este să te ascunzi de toţi şi să fii lăsat în pace.