Mai țineti minte când primarul Clujului a promis, transport gratuit pe mijloacele de transport în comun în ultima duminică a fiecarei luni, celor care au cate o carte la ei?
Poză: transilvaniareporter.ro
Ei bine, iată că o mică parte a acestei inițiative pare să se concretizeze. Astăzi cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, toți cei care vin la Grădina Botanică din Cluj și au o carte la ei, pot intra gratuit în Grădină. Această inițiativă îi apartine lui Victor Miron, și face parte dintr-o campanie de promovare a lecturii intitulată “Cu cărtile pe față”.
“Sunt peste 500 de susţinători din toată ţara. Ştiu sigur că sunt din Bucureşti, Braşov, Timişoara, Iaşi şi Cluj, locul de unde a început totul. Vrem să ajungem la 10.000 de book selfie-uri până la sfârşitul anului“, explică tânărul.
Ce parere ai de o astfel de inițiativă? Este binevenită? Se simte setea de cultură și de lectură?