Iată oraşul subteran. Locul unde oamenii trăiesc sub pământ de sute de ani

author
2 minutes, 18 seconds Read

Aurora Aug 20, 2016

357


Când te gândeşti la nişte locuinţe subterane nu poţi decât să îţi imaginezi nişte locuri insalubre pline de mizerie şi şobolani.

Ei bine acest lucru nu este adevărat cel puţin în cazul oraşului Guadix din Spania. Deşi la o primă vedere, Guadix seamănă cu alte orășele spaniole din sudul țării, având numeroase case cu pereții vopsiți în alb și piațete fermecătoare, o parte din locuitorii oraşului trăiesc în locuinţe subterane.

Ei trăiesc în cartierul Barrio de Cuevas sau Cartierul Cavernelor, în Gaudix existând peste 2.000 de locuințe subterane.

Jose, unul din locuitorii acestui cartier povesteşte: “Mulți oameni își imaginează grotele ca pe niște locuri umede, murdare și întunecate. Însă acest lucru nu este valabil pentru Guadix”.

De altfel locuința sa are dormitor, sufragerie, terasă, baie, bucătărie, fiind dotată cu toate utilitățile necesare, de la apă la mobilă.

El crede că locuinţa sa are peste 500 de ani vechime. „Îmi place să locuiesc aici. Familia mea a trăit aici de generații. Am tot ce îmi trebuie. Nu pot să îmi imaginez cum ar fi să îmi schimb casa pentru o locuință obișnuită. Vara e foarte cald, și sub pământ suntem protejați de căldură. Grotele acționează ca un aparat de aer condiționat natural. Deoarece ne aflăm sub pământ, locuința rămâne relativ caldă și pe timpul iernilor reci”, explicat el.

Grotele găzduiesc şi biserica, restaurantele şi hotelurile din oraş. Deşi iniţial casele-cavernă din Guadix erau considerate inferioare locuințelor moderne din oraș fiind considerate un fel de case ale săracilor, ele capătă teren devenind tot mai populare.
Mulţi localnici le transformă în restaurante, hoteluri sau le închiriază turiștilor pe perioada verii.

Grotele au fost construite de oameni în secolele XV-XVI , cea mai veche având o vechime de aproximativ 1.000 de ani.

Privind galeria de mai jos parcă ne-am muta şi noi acolo în zilele toride de vară.
#1

#2

#3

#4

#5

#6

#7

#8

#9

Aurora – Nov 01, 2016

Cum a venit sezonul rece eşarfele şi fularele sunt indispensabile, iar în clipul de mai jos sunt prezentate câteva modalităţi de a lega…

Emotional, MandM

173 views

Aurora – Nov 01, 2016

Elvis Presley a fost şi va rămâne pentru eternitate o legendă a muzicii! Numele său îl ştiu deopotrivă cei maturi şi tinerii, pentru…

Emotional, Incredibil, MandM

114 views

Aurora – Nov 01, 2016

Câteodată când te aştepţi mai puţin ţi se întâmplă ceva care pur şi simplu te uimeşte. Aşa s-a întâmplat şi cu acest băieţel,…

Similar Posts