Giselle Perl s-a născut în Sighetul Marmaţiei, la 10 decembrie 1907 fiind dintotdeauna una dintre cele mai bune eleve la învăţătură. A terminat liceul la 16 ani şi în ciuda opoziţiei tatălui ei, a urmat Facultatea de medicină, specializându-se în ginecologie. Singura lui condiţie a fost ca Gisella să nu se îndepărteze de iudaism astfel încât a pus-o să jure pe o carte de rugăciuni că mereu va fi o bună evreică.
După ce a urmat facultatea de medicină şi a vindecat primul ei pacient, Giselle a luat o altă carte de rugăciuni, pe care a inscripţionat-o cu numele tatălui ei, ca pe un simbol al jurământului făcut cu ani în urmă. Această carte se afla la tatăl ei, Maurice când acesta a murit într-o cameră de gazare la Auschwitz.
Când a fost deportată în lagăr, a fost obligată să lucreze pentru Josef Mengele. Aşa că ziua era obligată să fie unul dintre medicii din echipa lui Mengele, supranumit “Îngerul Morţii” pentru experimentele îngrozitoare pe care le făcea, iar noaptea salva vieţi, fiind numită “Îngerul de la Auschwitz”.
Mergele i-a spus sa meargă în lagăr şi să aducă toate femeile însărcinate pentru a le trimite în alt lagăr, unde urmau a primi îngrijire medicală şi mâncare mai bună. Crezând în cuvântul doctorului, i-a adus 50 de femei însărcinate, care au fost supuse mai multor experimente înfiorătoare de pe urma cărora multe dintre ele şi-au pierdut viaţa. Îngrozită de ceea ce a făcut, Giselle nu a mai trimis de atunci nicio femeie pe mâna lui Mengele, ba mai mult, a încercat să le ajute.
Pentru a evita abuzurile, în timpul nopţii, ea întrerupea sarcinile celor închise în lagăr: “noaptea, pe o podea murdară, folosindu-mi numai mâinile murdare”, aşa îşi aduce aminte doctoriţa numită “îngerul de la Auschwitz”.
În timpul zilei însă ea împreună cu cei cinci doctori şi patru asistente ale lui Mengele era obligată să opereze ca într-un spital, dar care nu avea paturi, bandaje, anestezice sau instrumente speciale. Singurul lucru pe care îl avea erau vorbele.
“Am tratat pacienţii cu vocea mea, spunându-le poveşti frumoase, spunându-le că într-o zi vom avea din nou aniversări, că într-o bună zi vom cânta din nou. Nu ştiam când este Rosh ha-Shanah, dar simţea că se apropie odată cu venirea frigului. Aşa că, am făcut o petrecere cu pâine, margarină şi câteva bucăţi de cârnaţi murdari pe care i-am primit la masă. Le-am spus că în seara asta sărbătorim Revelionul, şi că de mâine va veni un an nou, mai bun.”
După ce trupele britanice au eliberat lagărul, ea a plecat în Germania pentru a-şi căuta familia, însă avea să mai primească o lovitură. A aflat că soţul ei fusese omorât în bătaie, chiar înainte de eliberare, iar băiatul ei, adolescent, a murit în camera de gazare.
Cu inima frântă de durere, a încercat să se sinucidă, dar a fot salvată la timp, iar mai apoi în 1947 a plecat în America, unde a întâlnit-o pe Eleanor Roosevelt, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, care a încurajat-o, spunându-i: “Nu te mai tortura; devino din nou doctor!”
Majoritatea pacienţilor cabinetului său deschis pe Park Avenue, erau foşti deţinuţi ai lagărelor de la Auschwitz şi Bergen-Belsen, ajutând de-a lungul carierei la naşterea a 3000 de copii. După trei ani, Gisella s-a stabilit în Israel, unde s-a oferit voluntară pe Muntele Sinai şi a murit în 1988.