Nu contează cât de realist pare, un brad artificial nu pot concura cu mirosul unui brad real. E o parte vie a naturii care pentru o perioadă scurtă de timp, este un loc de cinste în casele noastre.
Și nu contează ce fel de copac este – molid, brad, pin sau chiparos, scopul este să rămână cât mai mult timp proaspăt și verde.
Odată ce ai în casa ta copacul, pune-l în apă cât mai curând posibil, în mai puțin de opt ore. În cazul în care trunchiul nu a fost proaspăt tăiat taie puţin din trunchi astfel încât să poată trage apa proaspătă. Dacă nu ești gata să îl împodobeşti, pune-l într-o găleată de apă într-un loc răcoros. Temperatura apei nu contează.
Asigură-te ca suportul pe care îl alegi are un rezervor mare de apă. Poţi adăuga aspirină, lămâie sau alte amestecuri în apă pentru a prelungi durata de viață a copacului.
Permite suficient spațiu când amplasezi copacul în încăpere. De asemenea, ţine-l cât mai departe de sursa de căldură, într-un loc cât mai răcoros.
Nu lăsa instalaţia să funcţioneze toată noaptea deoarece acestea emană căldură, iar acele se vor usca şi vor cădea mai repede.
De asemenea, poţi să stropești crengile copacului cu apă pentru ca acesta să rămână verde.
Instalează un umidificator, el va ajuta bradul să reţină umezeala mai bine.
Dă crengile cu fixativ, un secret folosit de florari ca să-şi menţină produsele proaspete şi arătoase cât mai mult.
Tu ce trucuri mai cunoşti pentru a-ţi păstra bradul mai mult timp verde?