Ca în fiecare an elevii pregătiţi sau, mai puţin pregătiţi reuşesc să strecoare câte o perlă în lucrările lor, reuşind să amuze profesorii din comisie sau mai mult, să îi enerveze.
Luni a avut loc proba scrisă de limba română în cadrul Evaluării Naţionale. În urma corectărilor au ieşit la iveală câteva perle hazlii.
Unul dintre subiecte a fost să fie identificat mesajul pe care poezia “Rânduri pentru Anul Nou”, de Ion Minulescu îl transmite. Se pare că a fost un subiect dificil pentru cei mai mulţi dintre candidaţi.
Uite câteva perle spuse de elevi privind acest subiect.
„Poemul are un mesaj frumos, nu am ce să spun, jos pălăria, dar nu prea ştiu ce vrea el să zică, comunică cu un element al naturii, cred”.
„Poezia este prea tristă şi are sentimente de tristeţe, iar tristeţea este dureroasă, e deprimant să fii aşa, dar e ok că poţi comunica cu acest An nou care vine odată pe an şi e prea tare că-ţi aduce mâncare şi distracţie, dar el a uitat să precizeze asta”.
„Titlul este şocant şi şukar. Ion Minulescu este un al doilea Eminescu”
„poetul îşi exprimă indirect sentimentele, prin intermediul Anului Nou”
„Minulescu este un bolnav, suferea şi comunica cu obiectele”.
La fel ca şi partea creativă şi gramatica a pus la încercare imaginaţia bogată a elevilor: „Predicativa este: «profa este prea tare, şi are ochelari sexy», «psihologice-verb», «Anul Nou este un verb compus»”.
În ultima parte a lucrării, se cere, realizarea unei naraţiuni în care să se prezinte o întâmplare în timpul participării la o întâlnire, organizată de şcoală cu un scriitor contemporan. Aici candidaţii au putut să îşi lase imaginaţia să zburde. Iată ce a ieşit:
„Mihai Eminescu se întâlnise cu iubita lui şi ne spunea că aseară a scris o poveste de iubire despre ei, prea tare şi poetul este din ce văd cum l-a descris Creangă în trecut”
„M-am întâlnit încă de pe hol cu Creangă şi i-am zis «tu eşti Mare şef, să ştii că mi-au plăcut amintirile tale, poţi să mi le zici încă o dată, hai te rog»”.
„principalul mod de expunere este naraţiunea, care se îmbină cu descrierea”.
„Contemporan, ce mă-sa o mai fi şi asta?”
Unii dintre elevii au scris şi un mesaj pentru cei care urmau să îi corecteze lucrarea, probabil în speranţa unei note ridicate: „Sper să fii bun corectorule şi să-mi apreciezi măcar efortul că am ajuns până la şcoală”.