Te-ai gândit vreodată să renunţi la consumul de brânză? Ultimele studii au arătat că este mult mai uşor să renunţi la alimente precum ouă sau carne decât să renunţi la brânză.
Nu te gândi la brânză ca la un fel de drog sau ţigară, dar gândește-te că și aceasta poate provoca dependenţă în sensul fizic. Un studiu realizat de către Comitetului Medical pentru Medicină Responsabilă spune că: “În studiile efectuate, când subiecţii nu primesc carne, produse lactate sau alte opţiuni nesănătoase, observăm că, în general, pofta de brânzeturi este mai mare decât de alte tipuri de alimente. Deşi pot consuma îngheţată sau iaurt, descriu pofta de brânză ca pe ceva adânc înrădăcinat.”
Se pare că această dependenţă vine, de fapt, de la morfina conţinută de lapte. În plus laptele conţine o proteină numită cazeină care, în timpul digestiei, se rupe şi eliberează cazomorfine, substanţe halucinogene.
Datorită prelucrării, brânza conţine şi alte componente în afară de lapte: “Brânza mai conţine şi alte componente de genul drogurilor. Conţine o substanţă chimică asemănătoare amfetaminei, denumită feniletilamina, său PEA, care poate fi găsită şi în ciocolată şi crenvurşti. Iar pe lângă toate acestea mai există în brânză şi în alte produse lactate şi alţi hormoni şi componente ale căror funcţii nu sunt încă înţelese.” ne relatează cei de la Comitetului Medical pentru Medicina Responsabilă.
Producătorii de brânzeturi au tot felul de trucuri, nu prea transparente, pentru a te face să cumperi brânză.
Cei mai mulţi nutriţionişti declară că brânza nu este bună în dieta noastră zilnică. Ca şi înlocuitor acestia recomandă brânzeturi realizate din plante, diversitatea acestora fiind din ce în ce mai mare.