Cartoful este cel mai adesea folosit în toată lumea, inclusiv în România, asta pentru că sunt hrănitori şi sunt surse bogate în vitamine şi minerale.
Din păcate, în ultima vreme, din dorinţa agricultorilor de a produce cât mai mult, cartofii sunt din ce în ce mai nocivi.
Federaţia Naţională Cartoful din România atrage atenţia românilor cu privire la consumul cartofilor care au diametrul mai mare de 8 centimetri deoarece sunt plini de nitriţi şi nitraţi, dăunători sănătăţii.
Cartofii uriaşi de pe piaţa din România sunt nocivi și dăunători, iar în restul ţărilor din UE sunt consideraţi furaje.
Trebuie să aveţi grijă, mai ales la cei importaţi din Polonia, Germania, Olanda, Franţa şi Belgia.
Se pare că aceşti cartofi sunt preferaţi în rândul consumatorilor din România, probabil din comoditate, pentru uşurinţa curăţării acestora.
În Germania, Franţa şi Spania, cartofii care au diametrul mai mic de 3 centimetri şi mai mare de 6 centimetri sunt retraşi de pe piaţă.
“Cartoful care vine din Polonia sau din ţările vestice, de obicei, este un tubercul de dimensiuni mari. În vestul Europei nu se consumă tuberculi uriaşi pentru că acumulează nitriţi şi nitraţi şi pentru ei, sunt în afara STAS-ului. Practic, preţul este mic, iar românul se trezeşte pe masă cu el şi îl mănâncă. Acolo se fac fertilizări superintensive. Nicăieri în Europa nu o să vedeţi în magazine tuberculi cât borcanul. Diametrul acceptat este de 7-8 centimetri, nu sunt bolovani cum de multe ori vedem în România. Cartofii mari sunt nesănătoşi, ei cresc aşa pentru că sunt forţaţi să crească, se tratează cu azot şi cu tot felul de îngrăşăminte chimice. Noi nu suntem împotriva fertilizării, căci este normal să fertilizezi, dar să se facă limitat”, declara Gheorghe Boţoman, preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România .
Aşa că, ai mare grijă cum alegi cartofii din piaţă, preferabili sunt cei de dimensiuni medii şi din România, deoarece agricultorii nu au suficienţi bani pentru a investi în astfel de tratamente pentru plante.