Dăm o groază de bani pe produse cosmetice în încercarea de a arăta mai bine, însă nu toate sunt chiar atât de necesare pe cât s-ar crede, cele mai multe fiind doar rezultatul unei strategii de marketing bine puse la punct.
Mai jos am alcătuit o listă a unor produse complet inutile pe care nu prea se merită să cheltuieşti banii:
1. Cremele anticelulitice
Să nu crezi că vor face minuni. Lupta cu celulita e mult mai complexă şi depinde de o mulţime de factori începând de la alimentaţie până la mişcarea fizică. În loc să dai bani pe creme anticelulitice scumpe mai bine fă-ţi abonament la masaj sau la împachetări. O să vezi că rezultatele nu vor întârzia să apară.
2. Uleiurile pentru cuticule
Odată absorbit uleiul, cuticulele vor arăta la fel de uscate. În locul unui ulei de cuticule ineficient foloseşte ulei de cocos, vaselină sau chiar uleiuri naturale.
3. Produsele pentru vârfurile despicate ale părului
Nu există remediu pentru vârfurile despicate şi de regulă aceste produse nu vor da rezultatele la care te aştepţi. Serum-urile, uleiurile, balsamurile şi toate alte soluţii aşa zis miraculoase îţi vor oferi un efect imediat, fără ca aceasta să remedieze problema pe termen lung. Singura opţiune rămâne tot tunderea vârfurilor despicate.
4. Şampoanele antimătreaţă obişnuite Mătreaţa apare când glandele sebacee nu funcţionează bine. Însă un şampon din supermarket nu o să te ajute să scapi de mătreaţă ci o să îţi usuce scalpul deoarece conţin substanţe destul de agresive.
Recomandarea noastră este să foloseşti un şampon de la farmacie, recomandat de un medic dermatolog care datorită compuşilor săi activi te va scăpa de problemă.
5. Cremele de mâini, picioare şi corp
Un alt lucru complet inutil. Dăm bani pe creme de mâini, picioare, corp, fără să ne gândim că de cele mai multe ori este suficientă o cremă bună pentru a o folosi pe întregul corp. Majoritatea cremelor au la în compoziţie aceleaşi ingrediente, mizând apoi pe anumiţi compuşi minune frumos prezentaţi de marketing, însă le poţi folosi atât pentru hidratarea mâinilor cât şi a pielii corpului.
6. Loţiunile tonice
Un alt mit este cel al loţiunilor tonice pentru că potrivit specialiştilor acestea ar avea rol de curăţare a feţei după folosirea demachiantului şi a produselor de curăţare şi de redare a strălucirii fetei. În realitate, săpunurile blânde special concepute pentru curăţarea tenului sunt mult mai utile decât loţiunile tonice pentru că nu conţin alcool, au un pH neutru şi nu usucă pielea.
7. Masca facială din hârtie
Deşi pe termen scurt conferă un efect imediat de hidratare şi sunt utile atunci când te pregăteşti pentru un eveniment special, poţi să obţii exact acelaşi efect dacă exfoliezi şi hidratezi foarte bine tenul cu o cremă hidratantă sau ulei de cocos presat la rece.