Consiliul local Bușteni a oferit gratuit Bisericii Române un teren pe platoul Babele. Aici Biserica dorește să construiască un lăcaș de cult.
Această inițiativă a atras însă critici din partea unor persoane, care au lansat o petiţie online. Semnatarii petiției consideră că un aflux mare de oameni și de mașini ar dăuna zonei protejate și ar strica farmecul platoului Babele.
Protestatarii sunt supărați cu atât mai mult cu cât în zona Babele sunt în acest moment alte șase mănăstiri. Deocamdată arhiepiscopia Bucureștiului a obținut un aviz din partea Consiliului Ştiinţific al Parcului Natural Bucegi. Preoții susțin că ridicarea lăcașului de cult a fost cerută chiar de turiști.
Înconjurat de 40 de preoți, Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, a ținut o slujbă în locul în care va fi ridicată viitoarea mănastire. Până atunci o construcție provizorie îi va atrage atenția drumețului că se află într-un loc binecuvântat.
IPS CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos: „Aici pe munții Bucegi – loc înalt și reprezentativ – pentru totdeauna un altar deschis spre cer, cerul așa cum vedeți se odihnește pe umerii pământului, iar pietrele grăiesc.”
În zona Babele sunt în acest moment alte șase mănăstiri: Caraiman şi Sfânta Treime în Buşteni, Cota 1000 şi Sinaia, Runcu şi Peştera. Vestea că se va ridica încă una, chiar lângă Babele, a stârnit indignare.
„Vrem să păstrăm Platoul Bucegilor exact aşa cum este. Respectiv, Parc Naţional. Nu vrem să pornim o acţiune împotriva bisericii, cum greşit a fost înţeles, împotriva oricăror construcţii care vin să tulbure liniştea Bucegilor sub orice formă. Dacă va fi nevoie, vom ajunge şi la acţiuni fizice, la lanţuri umane şi proteste fizice” , a subliniat Cristian Petre, iniţiatorul petiţiei online.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Romane au declarat într-un comunicat că „biserica de pe Platoul Bucegi va fi clădită după obţinerea autorizaţiei de construire”, chiar dacă au existat asemenea reacții. Viitorul lăcaş de cult ar urma să aibă hramul „Schimbarea la faţă”.