“Bani cu suflet” – campanie a unui anonim care lasă bani în plic, la Cluj-Napoca

“Bani cu suflet” – campanie a unui anonim care lasă bani în plic, la Cluj-Napoca

author
1 minute, 26 seconds Read

Un anonim din Cluj distribuie prin tot oraşul plicuri cu bani. Aceste plicuri conţin bancnote de 50 sau 100 lei însoţite de instrucţiuni. Dacă găseşti un astfel de plic trebuie neapărat să dai unui nevoiaş cel puţin jumătate din banii găsiţi.

9676093

Ceea ce încearcă să facă binevoitorul este să aducă un zâmbet pe faţa oamenilor, să îi mai distragă de la rutina zilnică. În plus atunci când oferim ceva, acest lucru ne face să ne simţim mai bine. Clujeanul doreşte să îi încurajeze şi pe alţii să facă aceste fapte – astfel el a creat o pagină de Facebook numită „Bani cu suflet”, unde postează poziţia plicului cu bani şi pozele cu cei care au fost ajutaţi.

“Ce încerc eu să fac este în primul rând să aduc un zâmbet pe faţa oamenilor, printr-o metodă atât de simplă şi cu sume mici. Eu am zis că cel puţin jumătate din sumă să fie donată altcuiva aflat în nevoie”, a spus clujeanul anonim.

Acesta primeşte mesaje de la oameni interesaţi, care vor să se implice şi să fie anonimi pentru o zi.

Banii găsiţi în prima zi au fost împărţiţi cu o fetiţă care vindea iconiţe pentru a-şi cumpăra mâncare. A doua zi, o altă tânăra care a găsit banii, i-a dăruit în întregime unei bătrâne.

Ideea a fost preluată din Statele Unite, unde un milionar din San Francisco a decis să ofere comunităţii din banii strânși. Ulterior, a fost urmat de zeci de oameni din toată America.

Similar Posts